„Jurnalul intim cu scoarţe verzi al Reginei Maria a României”

Ministerul Culturii şi-a exercitat dreptul de preempţiune pentru un bun cultural mobil clasat în patrimoniul cultural naţional, categoria juridică „Tezaur”, scos la vânzare prin Casa de Licitaţii Historic.

Astfel, după cele cinci manuscrise aparţinând lui Emil Cioran şi Mircea Eliade, achiziţionate în luna martie 2022, ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu, a semnat zilele trecute şi contractul de achiziţie a manuscrisului „Jurnalul intim cu scoarţe verzi al Reginei Maria a României”, care datează din anul 1910. Potrivit specialiştilor, textul jurnalului a fost redactat cu cerneală neagră, coperţile sunt moi, din pânză de culoare verde-brad, iar marginile prezintă o împletitură de mătase în nuanţa aurului antichizat. Starea de conservare a manuscrisului este una foarte bună.

Comisia constituită la nivelul Ministerului Culturii a analizat oferta de vânzare, precum şi documentaţia aferentă, constatând că aceasta este completă. Experţii au stabilit că bunul cultural mobil menţionat are certă valoare ştiinţifică şi au propus ministrului Culturii achiziţionarea acestuia, prin exercitarea dreptului de preempţiune, prin Ministerul Culturii.

Sursă informații și foto: Ministerul Culturii

CITEȘTE ȘI: Maramureșul la expoziție

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.