30 de tineri, muzicieni și artiști vizuali, au devenit bursieri ai programului național ”Tinere talente 2021” – a anunțat Fundația Regală Margareta a României.  Aceștia sunt artiști care studiază la instituțiile de învățământ vocațional din țară și care provin din familii cu venituri reduse. Programul ”Tinere talente” le va oferi sprijin pentru a urma o carieră artistică prin acordarea de burse și masterclass-uri, precum și prin promovarea actelor lor artistice.

Începând cu anul 2008, Fundația Regală Margareta a României creează oportunități pentru tinerii talentați români, oferind un sprijin complex care contribuie la dezvoltarea și valorificarea talentului lor.

Depunerea dosarelor de candidatură a avut loc în perioada noiembrie-decembrie 2020, când 156 de tineri și-au exprimat intenția de a deveni bursieri. Procesul de selecție a constat în analiza dosarelor depuse, selecția candidaților de către juriul de specialitate, interviuri online și anchete sociale. Evaluarea portofoliului de către juriu, compus din personalități din mediul artistic și academic, a reprezentat etapa decisivă, în urma căreia au fost selectați cei mai buni 30 de candidați, în funcție de talentul și potențialul artistic demonstrate.

Sursă informații și foto: Fundația Regală Margareta a României

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.