Unul dintre cele mai bune filme din genul „western spaghetti”, ”Django”, e programat marți, 11 mai, de la ora 22.10, la TVR 1, la Telecinemateca. Producție Italia 1966, în regia lui Sergio Corbucci, cu Franco Nero, Jose Bodalo și Loredana Nusciak.

Rolul misteriosului aventurier, trăgând după el un coşciug de care nu se desparte niciodată, a reprezentat momentul consacrării pentru actorul Franco Nero.

Personajul interpretat de Nero a avut un succes neaşteptat la public. Dovadă stau cele peste 20 de alte filme cu acest personaj în diverse interpretări. Poveştile cu eroul Django continuă la Hollywood, unde regizorul Quentin Tarantino a scris în 2015 un roman în care Django se întâlneşte cu Zorro, iar împreună luptă împotriva nedreptăţilor. Ecranizarea acestui roman este programată pentru 2022 şi toată lumea aşteaptă să fie anunţată distribuţia. Aşa că povestea lui Django merge mai departe, dar nimeni nu uită că primul care a dat viaţă acestui erou justiţiar este Franco Nero.

Sursa: tvr.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.