Festivalul Internaţional ”George Enescu” a marcat cea de-a 25-a ediţie a sa, desfăşurată între 28 august şi 26 septembrie, cu performanţa de a fi cel mai mare festival de muzică clasică la nivel internaţional din acest an.

Cu 78 de concerte, aproximativ 3500 de artişti români şi străini, 32 de orchestre din 14 ţări, printre care unele dintre cele mai bine cotate din lume, peste 100 de solişti şi dirijori faimoşi la nivel mondial, festivalul şi-a desfăşurat întregul program artistic propus publicului, timp de patru săptămâni, chiar dacă a trebuit să înlocuiască o orchestră şi trei solişti.

Festivalul ”George Enescu” a prezentat 53 de lucrări în premieră românească şi trei lucrări în premieră mondială. Printre acestea, se află şi Te Deum-ul compus de Jose Cura pentru a celebra cea de-a 25-a ediţie a festivalului. Au fost prezentate în premieră românească patru opere şi mai multe lucrări vocal simfonice de Stravinski, Cura şi Enescu.

În această ediţie au fost interpretate cele mai multe lucrări enesciene din istoria festivalului, 42, celebrând şi 140 de ani de la naşterea lui George Enescu. De asemenea, festivalul l-a onorat şi pe Stravinsky, la 50 de ani de la moartea sa.

Sursă informații și foto: Festivalul Internațional ”George Enescu” (credit foto: Alex Damian)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.