Programul pentru public al Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare se va relua ”gradual și diferențiat”, doar la sediul central, începând de luni, 18 mai. ”Menționăm că, până la stabilirea unor reglementări precise ale autorităților din cultură, programul nostru va fi și experimental”, precizează reprezentanții bibliotecii.
Astfel, serviciul de împrumut carte la domiciliu va fi disponibil conform următorului program: luni între orele 10.00-14.00; marți, miercuri și joi între orele 10.00-17.00, iar vinerea de la 10.00 la 14.00. În situația în care vor apărea alte reglementări transmise de Ministerul Culturii sau Consiliul Județean Maramureș, programul bibliotecii va fi adaptat în consecință, menționează aceeași sursă.
”Informăm utilizatorii care doresc doar să restituie cărțile împrumutate înainte de perioada decretată ca stare de urgență că termenul de returnare va fi prelungit automat până la data de 12 iunie, fără nicio penalizare pentru nerespectarea termenelor de împrumut”, anunță oficialii bibliotecii județene.
Pentru evitarea aglomerării și pentru a respecta condițiile de siguranță și distanțare impuse de autorități, se oferă posibilitatea de împrumut a documentelor la domiciliu prin rezervare online: fie rezervare directă în catalog, fie rezervare prin intermediul unui e-mail, cu mențiunea că aceste rezervări online vor putea fi completate și trimise începând cu data de 17 mai.
🔎 Detalii legate de cum rezervi direct din catalog și cum prin intermediul unui e-mail găsești aici.
Indiferent de modul în care ați făcut rezervarea, angajații bibliotecii vă vor confirma primirea acesteia, vor pregăti documentele solicitate și vă vor anunța, prin e-mail sau telefonic, intervalul orar în care sunteți așteptat să ridicați coletul. Programarea ridicării coletelor este o măsură necesară tot pentru evitarea aglomerării.
Pentru informații și detalii suplimentare puteți apela 0262-275583.
Pe perioada stării de alertă, filialele bibliotecii vor rămâne închise.
Sursă informații: Biblioteca Județeană ”Petre Dulfu”