Deși titlul este puțin exagerat, fiindcă celebritatea înțeleptului chinez este departe de cea a lui Iisus, ca întemeietor de religie – taoismul, Lao Tse are o reputație apreciabilă printre oamenii cât de cât cultivați. De fapt, în ediția Humanitas a traducerii cărții sale apărute în 1993, în cadrul Colecției de spiritualitate universală coordonată de Andrei Pleșu, se menționează că, „de la prima traducere a cărții lui Lao Tse ajunsă în Europa în anul 1788, Dao De Jing a ajuns cel mai tradus text din lume după Biblie, numai în engleză apărând peste o sută de traduceri, aproximări sau parafrazări, cam una la un an și jumătate”. Așadar, cifrele vorbesc de la sine…
Un text atât de valoros, scris… cu pistolul la tâmple
Legenda lui Lao Tse/Lao Zi/Lao Tzu/etc. spune că el s-a născut, la 604 sau 561/570 î.e.n., gata bătrân, având barbă albă și știind deja să vorbească. Semnificația numelui său ar putea fi, după unii, cea de „Copilul bătrân” sau, după alții, „Bătrânul maestru”. Ambiguitățile se datorează flexibilității chinezei vechi, care comportă interpretări diferite, în funcție de context. Așa cum este cazul și cu singura sa operă lăsată posterității, Tao Te Ching (sau Dao De Jing/King), tradusă în fel și chip, cum era de așteptat de la o astfel de limbă fluidă cum sunt ideografele/ideogramele chinezești (numite hanzi) – inclusiv în ziua de azi, de altfel.
Tot legenda spune că textul Tao Te Ching a fost scris de înțeleptul Lao Tse în momentul în care, la senectute fiind și dorind să-și petreacă ultimii ani de viață în recluziune, probabil undeva în Tibet, după ce și-a încheiat activitatea de istoric și bibliotecar (!) la curtea împăratului Zhou, paznicul trecătorii Hangu, astrologul Yinxi, l-a recunoscut și i-a condiționat plecarea de așternerea pe hârtie (sul de bambus?) a învățăturii sale, astfel încât posteritatea să poată beneficia de înțelepciunea conținută în ea. Așa că l-a ținut în loc până când Bătrânul maestru, conștient fiind – ca orice iluminat – că Adevărul nu poate fi transmis prin cuvinte, ci doar prin experiență directă, vie, a condensat, forțat de împrejurări fiind, în 81 de scurte poeme (denumite și versete sau chiar capitole) ceea ce considera el că ar putea fi de folos umanității (de atunci și de pe urmă). Iată, așadar, un text atât de valoros, scris… cu pistolul la tâmple, cum ar veni.
Precizăm că există și opinii conform cărora Tao Te Ching ar fi opera mai multor autori, care și-ar fi adus contribuția la „șlefuirea” ei în diferite momente (de vârf) ale tradiției taoiste, dar tindem să optăm pentru varianta unui singur autor (originar).
În căutarea traducerii potrivite
Auzisem de cartea aceasta la scurtă vreme după angajarea (în iulie 2001) la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” din Baia Mare, aflând despre ea că este una dintre operele fundamentale ale omenirii – fondatoare de religie, cum am spus -, drept pentru care am căutat să o citesc cât mai degrabă. Am luat la mână ediția de la Humanitas din 1993, intitulată Cartea despre DAO și PUTERE (Dao De Jing), completată cu pasaje ilustrative din Zhuang Zi (autor Lao Zi). Evident, nu știam inițial cât de tradusă este și cât de variate sunt traducerile din respectiva operă. Ediția de la Humanitas are peste 300 de pagini, mai bine de trei sferturi reprezentând introducerea, notele, explicațiile ș.a.m.d. Lectura mi s-a părut atât de anevoioasă și de indigestă, încât nu am reușit să citesc mi se pare că nici jumătate din carte, punând-o înapoi la raftul cu comori îngropate. Ulterior am descoperit că sunt alte și alte traduceri în limba română, luându-le la mână pe măsură ce le descopeream (în bibliotecă), fiecare însă părându-mi-se că nu spune cine știe ce. Sau cel puțin că nu o spune într-un mod simplu, explicit și captivant. Așa că a rămas pentru mine una dintre operele fundamentale pe care nu le-am putut citi cap-coadă, deși informațiile despre Lao Tse și cartea sa erau extrem de provocatoare și de penetrante, trezind în mine sentimente puternice de atracție și venerație, precum și o adâncă emoție. Dar…
Mi-a venit între timp ideea să încerc și cu traduceri în limba engleză a cărții Tao Te Ching, însă, tot așa, am dat peste fel și fel de variante care nu mi-au trezit nicio emoție. Așa că, tot trecând peste traduceri când în română, când în engleză, am rămas cu un straniu sentiment că ceva nu pușcă: fie că opera este supraapreciată (deși simțeam că nu e așa), fie că, pur și simplu, nu e nimeni în stare să facă o traducere adecvată, care să fie nu doar corectă, ci și atractivă pentru cititorul (cu adevărat) interesat. Până când, peste destul de mulți ani, când deja știam multe despre carte de la alții – și în special de la Osho, care vorbește în termeni superlativi despre carte și autorul ei, comentând-o în zeci și zeci de discursuri dedicate și făcând referire la ea și/sau la autor în alte câteva sute de cuvântări axate pe alte subiecte – am dat peste o traducere excepțională, de-a dreptul revelatorie, care a făcut click în sufletul meu, dar nu în limba română, ci în limba engleză. Și mi-a plăcut atât de mult, încât am imprimat poemul 3 – favoritul meu – din Tao Te Ching în această traducere și l-am lipit pe dulapul din vecinătatea biroului la care lucrez, pentru a-l vedea (și citi/trăi) din când în când, în momente de răgaz sau introspecție.
Inițial, nu am dat nicio importanță traducătorilor, neinteresându-mă identitatea lor și, ca atare, necunoscându-le numele, lucru valabil, într-o primă fază, și cu această traducere inspirată. Abia la alți câțiva ani distanță mi-a picat fisa că ar fi cazul să aflu cine este traducătorul care a reușit să trezească în mine sentimentul că „this is it!”. Așa că nu mi-a fost deloc greu să descopăr numele său: Stephen Mitchell. Dar, înainte să vi-l prezint mai în detaliu, aș dori să facem un mic studiu comparativ al traducerilor pe care le-am găsit, reproduse între ghilimele (cum e și firesc), dar cu litere italice, pentru ca, la final, să o vedem și pe aceea a lui Mitchell, evidențiată, de astă dată, cu litere italice și boldate. Mă voi rezuma la poemul 3, care este, cum spuneam, favoritul meu.
Traducerile în limba română
Începem cu traducerile în limba română (din păcate, niciuna satisfăcătoare, cel puțin pentru gustul și pretențiile mele de la un asemenea text fundamental), pe care le voi da în ordinea cronologică a apariției cărților respective. NOTA BENE: pe parcursul documentării pentru articolul de față, am descoperit o traducere în română care chiar merită atenție, drept pentru care o voi bolda și pe aceasta, chiar dacă rămâne categoric pe locul doi, dar măcar este o traducere destul de bună printre cele de limbă română. Dar asta datorată în totalitate traducerii reușite din chineza veche în engleză, limbă intermediară din care s-a tradus în românește.
- „Nu preaslăvi pe oamenii merituoși (faima), pentru ca poporul să nu se lupte (pentru aceasta).
Nu prețui ceea ce este greu de dobândit (luxul, averea), pentru ca oamenii să nu [fie tentați să le] fure.
Nu prezenta privirilor ceea ce stârnește pasiunile (și plăcerile fiziologice), pentru ca inima oamenilor să nu fie tulburată [de invidie și vicii].
Guvernarea sfântului (înțeleptului) constă în a vida spiritul oamenilor de dorințe și în a umple «Oceanul de energie» [mijlocul, pântecul], în a slăbi orice atașare și agitație [fapta subiectivă declanșată de atracție-repulsie] și în a fortifica energia ancestrală a omului [esența, oasele].
Sfântul acționează astfel încât să ducă omul dincolo de cunoașterea exterioară și dincolo de ambiții (dorințe subiective).
Iar cel ce știe să nu caute să acționeze [înțelegând efectele nocive pentru el și semenii săi, al oricărei alte acțiuni decât nefăptuirea (Wu Wei)]. Practicând (astfel) non-acțiunea (Wu-Wei) [înțeleptul] aduce pacea (ordinea) socială (și individuală)”.
Consider necesară mențiunea că am omis numerotarea versurilor (rândurilor) și aceea că parantezele nu îi aparțin lui Lao Tse, ci, după cum se precizează la note, „parantezele rotunde au fost utilizate de autori pentru a include termeni ori interpretări echivalente ale caracterelor chineze din text, în funcție de sensurile posibile furnizate de către comentatorii antici și moderni ori de către dicționarul explicativ al limbii chineze; noțiunile ori cuvintele chineze fundamentale, a căror prezentare s-a realizat în comentarii și note sunt de asemenea incluse între paranteze rotunde” și, respectiv, „parantezele drepte semnalează atât diferențe între variantele chineze existente, ținând cont că în cursul celor douăzeci și cinci de secole de transcriere și transmisie opera lui Lao Tseu a acumulat numeroase modificări, erori și influențe (textul chinez redat mai sus reprezentând una din variantele existente), cât și deosebiri de termeni și de punctuație care conduc la alte variante de interpretare ce au fost redate în traducerea noastră”.
Nu mă pot hotărî care e mai alambicat: textul lui Lao Tseu sau notele explicative! ☺
Vezi Lao Tseu, Cartea Căii și Virtuții (Tao Te King), traducere din limba chineză, studiu introductiv, comentarii și note de prof. Tao Jian Wen, prof. Dan Mirahorian și dr. Florin Brătilă, Editura Colecția Câmp Fundamental, București, 1992, 224 p.
- „Când cei vrednici nu sunt ținuți la mare cinste oamenii nu se iau între ei la întrecere; când lucrurile rare nu-s prea mult prețuite, oamenii nu se apucă de hoții și de furturi; când lucrurile de dorit nu sunt lăsate la vedere inimile oamenilor nu sunt tulburate.
Prin urmare, în cârmuirea sa, înțeleptul le golește inimile și le umple burțile, le slăbește ambițiile și le întărește oasele, făcându-i mereu să rămână fără știință și fără dorințe, iar pe știutori să nu se încumete să făptuiască.
Când se făptuiește fără făptuire toate sunt bine cârmuite”.
Vezi Lao Zi, Cartea despre DAO și PUTERE (Dao De Jing), completată cu pasaje ilustrative din Zhuang Zi, introducere, traducere din chineza veche și note de Dinu Luca, Editura Humanitas, București, 1993, 320 p.
- „Nu preamări însușirile rare ale celor virtuoși,
Ca nu cumva poporul să se-ntreacă-n a culege merite;
Nu pune preț pe bunuri greu de agonisit,
Ca nu cumva poporul să se-ntreacă-n tâlhării;
Nici nu expune ceea ce-i râvnit,
Ca nu cumva să fie incitat poporul.
Aceasta-i guvernarea celui înțelept;
Golește inimile de dorință,
Stomacurile le îmbuibă,
Ambițiile le slăbește
Și oasele le întărește.
Acționează-n așa fel, mereu,
Încât poporul să rămână-n ignoranță și-apatie,
Iar cărturarii înfricoșați să nu-ndrăznească fapta”.
Cred că e cea mai nefericită traducere!
Vezi Lao Zi și Confucius, traducere din limba chineză veche, studii introductive, comentarii și note de Mira și Constantin Lupeanu, Editura Qilinul din Jad, București, 1997, 382 p. Având în vedere că se tratează și Confucius, nu e cea mai vastă lucrare dedicată operei lui Lao Zi, partea alocată acesteia întinzându-se până la pagina 188.
- „[Dacă] nu-i vom mai venera pe cei vrednici și virtuoși, îi vom face pe oameni să nu [mai] lupte [pentru mărire].
[Dacă] nu vom [mai] prețui obiectele greu de căpătat, îi vom face pe oameni să nu se [mai] dedea tâlhăriei; [dacă] nu vom lăsa vederii [obiecte la care] se poate râvni, vom face ca sufletele oamenilor să nu [mai] fie tulburate.
Prin urmare, [iată cum] va cârmui Omul Sfânt: va seca inimile și va umple pântecele; va domoli poftele și va întări oasele; va face mereu ca oamenii să nu aibă știință și să nu aibă pofte; îi va face pe cei învățați să nu se încumete a făptui.
Slujește-te de non-acțiune și astfel nu va mai fi nimic nerânduit cum se cuvine”.
Nu am reușit să aflu ale cui sunt completările – absolut necesare, de altfel – dintre parantezele drepte. Însă am descoperit altceva, în Prefața la ediția I (reprodusă și la ediția a II-a, cea de față): „O altă trăsătură, lesne de remarcat, a unui text ca Dao De Jing este redundanța, care este vădită atât în planurile sintactic și stilistic, cât și în planul filosofico-religios” (p. 10). Curioasă constatare la un text atât de concis (doar 5 mii de cuvinte) ca Dao De Jing , părerea mea fiind că este o neputință a traducătorului de a surprinde nuanțele diferite ale acelorași expresii sau cuvine. Fiindcă, spuneam mai sus, contextul este cel care conferă înțelesul. Așadar, remarca prefațatorului trebuie privită și primită cu rezerve…
Vezi Lao Zi, Cartea despre Tao și virtuțile sale, traducere din limba chineză veche, introducere, comentarii și note de Șerban Toader, ediția a II-a, Editura Meteora Press, București, 2001?, 224 p.
- „Înrâurirea excesivă duce la nemulțumire și răzvrătire;
Prețuirea peste măsură a celui merituos trezește ciudă și cârtire;
Fala arătării bogăției pricinuiește pizmă.
Drept urmare:
Desăvârșitul cârmuiește slobod de preferințe,
descătușat de prejudecăți,
neclătinat, înrădăcinat în Temei;
El conduce poporul făcându-l să prețuiască înțelepciunea
Mai mult decât știința, călăuzindu-l spre lipsa de dorințe.
Pe cei rătăciți de cunoștințe îi astâmpără,
Săvârșește fără să săvârșească.
Roata obștei se învârte în felul acesta fără poticnire
Și nimic nu rămâne neîndeplinit”.
Mi se pare a fi cea mai îmbârligată (alambicată) traducere și probabil cea mai depărtată de sensul original. Poate fiindcă este „regândită” în românește, așa cum se menționează pe pagina de titlu. Dar măcar cartea are meritul de a fi cea mai subțirică și, ca atare, cea mai puțin obositoare și plicticoasă. ☺
Vezi Lao-Tse, Tao-Te-King (Cartea despre Cale și Virtute), în românește regândit de Dan Constantinescu (Dan Nicoară), Editura Mondero, București, 2004, 112 p.
- „Modestia celui înzestrat previne invidia.
Lipsa lucrurilor de preț previne furtul.
Evitarea celor care ațâță dorința previne confuzia inimii.
Înțeleptul are grijă ca stomacul să nu fie gol,
Dar el ne conduce prin vidul inimii.
Prin diminuarea ambițiilor și întărirea oaselor.
Dacă oamenii nu sunt invidioși și nici lacomi,
Atunci cei șmecheri nu mai au nicio putere.
Prin non-acțiune totul va merge bine”.
Scurt și la obiect, probabil cea mai reușită traducere în limba română a operei Tao Te Ching. Și asta probabil i se datorează celui care e menționat drept comentator al textului: Sri Atmananda, care, aflăm de pe Wikipedia, este un „înțelept, guru și filosof indian”. Apelativul Sri nu i se atribuie oricui… Însă ambiguitatea rămâne, fiindcă nu se specifică nicăieri dacă traducătorul de limbă română (Marius Petre) a tradus doar comentariile lui Sri Atmananda sau și textul lui Lao Tzu. În introducerea semnată „Editorul” se precizează doar că „această carte utilizează mai multe traduceri, dar are la bază traducerea lui Gia Fu Feng”. În nu se știe ce limbă, din chineza veche… dar am aflat noi de pe Wikipedia că Gia Fu Feng a fost traducător (și profesor de taoism) în limba engleză. Deci concluzia este că traducerea de față este din engleză – se pare că rolul lui Sri Atmananda a fost doar de comentator, fiindcă nicăieri nu se spune că ar fi vorbit limba engleză, cu atât mai puțin probabil să traducă în ea. Deci fie comentariile și înțelepciunea lui Sri Atmananda s-au impregnat și în traducerea lui Gia Fu Feng, fie acesta din urmă a fost și el un ins luminat. Cel mai probabil varianta a doua, conform celor scrise pe Wikipedia!
Vezi Lao Tzu, Tao Te Ching, comentată de Sri Atmananda, Editura Ram, București, 2012, 128 p. Abia pe verso-ul paginii de titlu este menționat traducătorul: Marius Petre. Am dedus noi printr-o documentare rapidă că din traducerea din chineza veche în engleză (1972) a lui Gia Fu Feng. Traducere care merită atenție, atât în engleză, cât și aceasta în română, destul de reușită, cu anumite rezerve. Eu personal o voi citi, fiindcă, mărturisesc, abia acum am descoperit-o.
- „Când nu-i vom mai cinsti peste măsură pe cei vrednici și virtuoși, oamenii nu se vor mai întrece pentru măriri.
Când nu vom mai prețui peste măsură lucrurile rare, oamenii nu vor mai fi hoți.
Când nu vom mai lăsa la vedere lucruri ce stârnesc patimi, inimile oamenilor nu se vor mai tulbura.
De aceea, când Omul Sfânt cârmuiește, ele le golește inimile, le umple pântecele, le slăbește ambițiile și le întărește oasele.
Astfel, el face ca oamenii să nu aibă nici știință, nici dorințe, și îi face, chiar și pe cei ce se cred știutori, să nu se încumete să făptuiască.
Urmându-l pe Dao al nefăptuirii, nimic nu rămâne nerânduit”.
Traducerea nu e rea, dar nici cea mai bună (în limba română) nu e. Este printre ultimele apărute și de care am aflat acum, cu ocazia redactării acestui articol.
Vezi Lao Zi, Dao De Jing (Cartea despre Dao și Virtute), cuvânt înainte, traducere din chineza veche și note: Su Yan, ediția a II-a, Editura Herald, București, 2014, 160 p.
O ciudățenie pe care am descoperit-o la această carte: ediția a II-a apare și la o carte apărută, la aceeași Editură Herald, dar în anul 2012, cu textul absolut identic (tot de 160 pagini), cu excepția aspectului grafic al coperții și a paginilor de început, unde apar câțiva alți responsabili (editor, viziune grafică, procesare text), dar și doi comuni: redactorul și lectorul. Sincer, așa ceva în cei peste 20 de ani de bibliotecă nu am mai întâlnit!
Având în vedere că doar la descrierea CIP (Catalogare Înaintea Publicării) a Bibliotecii Naţionale a României se menţionează ediţia, deducem din faptul că diferă ISBN-ul că ar trebui să fie o nouă ediţie (a 3-a) şi nu pur şi simplu un nou tiraj. Bineînţeles, nu se precizează nici când a apărut prima ediţie, pe care nu o deţine biblioteca noastră. Iar în mediul online am descoperit că a mai apărut o ediţie în 2021, la care pe site-ul Editurii Herald sunt menţionate ediţiile anterioare, dar numai prin ISBN (trei la număr). Deci e limpede că e vorba de 3 ediţii diferite, aceasta din 2021 fiind o a patra. Carenţa în a specifica explicit – pe pagina de titlu! – numărul ediţiei a dus la apariţia în mediul online a unei opinii/recenzii hazlii la această ultimă ediţie (a patra): „Această a doua (subl. n.) ediţie îmbogăţită beneficiază de explicaţii, ideograme şi note de subsol adăugate cu scopul de a ajuta cititorii să-şi aproprie cât mai bine sensul originar al textului. Mă bucur că această carte apare într-un moment de celebrare a 70 de ani de sinologie în România, fiind în continuare a doua cea mai tradusă carte din istoria culturală a omenirii, după Biblie”. Se vede clar că omul a sesizat că, de data aceasta, paginaţia este sporită şi îmbogăţită (are 192 de pagini), fiind bun cunoscător în materie, dar nu suficient de atent încât să observe că e vorba de ediţia a patra, nu a doua. Sau poate, dimpotrivă, cunoaşte şi ediţia I şi ştie că primele trei au toate acelaşi conţinut, absolut identic, drept pentru care consideră că abia ediţia a patra este, în realitate, a doua. ☺
Iertată să-mi fie digresiunea!
- „Nu-i glorifica pe cei vrednici
Și oamenii obișnuiți nu se vor întrece.
Nu prețui lucrurile rare
Și oamenii obișnuiți nu vor fura.
Nu te arăta cu lucruri de râvnit
Și oamenii obișnuiți nu vor fi tulburați în inimile lor.
Astfel înțeleptul, prin guvernarea sa,
Le ține mințile golite,
Dar burțile pline,
Voința slabă,
Dar oasele tari.
El mereu ține poporul departe de cunoaștere și dorințe,
Așa încât știutorii nu îndrăznesc să făptuiască.
Acționează prin nonacțiune
Și nu va fi nimic pe care să nu-l poată guverna”.
Vezi, Charles Q. Wu, Așa grăit-a Laozi, o nouă traducere cu comentarii a Cărții despre Dao și Virtute, traducere de Roxana Rîbu, Editura Integral, București, 2019, 248 p.
- „Când cei vrednici nu mai sunt venerați, oamenii nu se mai luptă pentru mărire.
Când lucrurile greu de obținut nu mai sunt atât de prețuite, oamenii nu se apucă de tâlhărie; când lucrurile de râvnit nu mai sunt lăsate la vedere, sufletele oamenilor nu mai sunt tulburate.
Prin urmare, Omul Sfânt le golește inimile și le umple pântecele, le domolește ambițiile și le întărește oasele, făcându-i mereu să rămână fără știință și fără pofte, iar pe cei învățați să nu se-ncumete să făptuiască.
Folosește-te de non-acțiune și toate vor fi bine rânduite”.
Din păcate, această traducere nu ne aduce nimic nou, fiindcă – aflăm din Notă asupra ediției – „în realizarea traducerii de față, am confruntat versiunea noastră cu cele elaborate anterior de Dinu Luca (Lao Zi, Cartea despre Dao și putere (Dao De Jing) completată cu pasaje ilustrative din Zhuang Zi, introducere, traducere din chineza veche și note de Dinu Luca, Editura Humanitas, București, 1993) și de Șerban Toader (Lao Zi, Cartea despre Dao și virtuțile sale, traducere din limba chineză veche, introducere, comentariu și note aparținând lui Șerban Toader, Editura Științifică, București, 1999). De altfel, unele dintre formulările din traducerea noastră au fost influențate de cele două ediții”.
Așadar, o traducere care îmbină oarecum, prin formulări similare, combinație între ele, cele două traduceri anterioare.
Ne oprim aici cu traducerile de limbă română, dintre care, după părerea mea, opt sunt cel puțin nesatisfăcătoare, una singură fiind – revelație (și apariție tipografică) foarte recentă – acceptabilă, cât de cât comparabilă cu versiunea de limbă engleză de care am pomenit mai sus că ar fi cea mai cea.
Traducerile în limba engleză
Să vedem acum și câteva traduceri de limbă engleză, dar nu le voi pune pe toate (adică circa 100 câte se aprecia în Ediția Humanitas din 1993 că ar exista în lume), ci doar 5, luate de pe un site cu traduceri comparative. Adevărul e că, după ce am trăit revelația traducerii lui Stephen Mitchell, am încetat să citesc (și să caut) alte versiuni, drept pentru care nici nu m-am menținut la zi cu aparițiile de noi traduceri (în limba română). Dar să nu vă mai țin în tensiune și să purcedem la edițiile de limbă engleză.
- „Not exalting the gifted prevents quarreling.
Not collecting treasures prevents stealing.
Not seeing desirable things prevents confusion of the heart.
The wise therefore rule by emptying hearts and stuffing bellies, by weakening ambitions and strengthening bones.
If men lack knowledge and desire, then clever people will not try to interfere.
If nothing is done, then all will be well”.
Vezi pagina online care conține un tezaur realmente impresionant de texte asiatice, printre care – am numărat eu – nu mai puțin de 146 de traduceri în limba engleză din Tao Te Ching , traducător Gia-Fu Feng, anul 1972.
- „If you overesteem great men,
people become powerless.
If you overvalue possessions,
people begin to steal.
The Master leads
by emptying people’s minds
and filling their cores,
by weakening their ambition
and toughening their resolve.
He helps people lose everything
they know, everything they desire,
and creates confusion
in those who think that they know.
Practice not-doing,
and everything will fall into place”.
Vezi aici traducere de Stephen Mitchell, 1988. Este apărută, așadar, la 16 ani după cea a lui Gia-Fu Feng, dar se vede că nu este nici pe departe asemănătoare. Aceasta este, de departe, favorita mea! Voi reveni cu comentarii asupra ei la final…
- „If you overly esteem talented individuals,
people will become overly competitive.
If you overvalue possessions,
people will begin to steal.
Do not display your treasures
or people will become envious.
The Master leads by
emptying people’s minds,
filling their bellies,
weakening their ambitions,
and making them become strong.
Preferring simplicity and freedom from desires,
avoiding the pitfalls of knowledge and wrong action.
For those who practice not-doing,
everything will fall into place”.
Vezi aici traducere de J.H. McDonald, 1996. Se observă similitudini flagrante cu traducerea lui Mitchell, dar aceasta fiind cu 8 ani mai târzie, vă este limpede cine de la cine s-a inspirat, nu-i așa?
- „If you love accumulation
Gain and increase every day
Thieves and robbers will be waiting
Just to take it all away
Best to be so empty-headed
That it seems you’ve lost it all
You will know you’re on the way
Though others say you’re at a stall”.
Vezi aici, traducător Jim Clatfelter, 2000. De apreciat strădania traducătorului de a versifica în rime Tao Te Ching, nu fără valoare și frumusețe poetică, dar conținutul de înțelepciune este destul de departe de ceea ce a urmărit Lao Zi să ofere.
- „If you toss compliments around freely,
people will waste your time
trying to impress you.
If you give things too much value,
you’re going to get ripped off.
If you try to please people,
you’ll just make them pissed.
The Master leads
by clearing the crap
out of people’s heads
and opening their hearts.
He lowers their aspirations
and makes them suck in their guts.
He shows you how to forget
what you know and what you want,
so nobody can push you around.
If you think you’ve got the answers,
he’ll mess with your head.
Stop doing stuff all the time,
and watch what happens”.
Vezi aici, Ron Hogan, 2004. O traducere modernă, destul de apropiată ca înțeles, dar amuzantă în exprimare, care este excesiv de trivială pentru un text de asemenea încărcătură spirituală.
Ei bine, îmi puteți spune – acum că v-am prezentat toate aceste versiuni – că totul ține de gust (de gustibus et coloribus non disputandum – fiindcă și culorile au tot felul de nuanțe pe care fiecare le vede altfel, nu-i așa?), că aveți alte preferințe, că mă înșel ș.a.m.d. Se prea poate, dar întâi să vedem argumentele. Iată care sunt ale mele, în rândurile care urmează. Dar pentru asta, vă rog să-mi permiteți să mai pun o dată textul lui Stephen Mitchell aici pentru a-l supune analizei:
„If you overesteem great men,
people become powerless.
If you overvalue possessions,
people begin to steal.
The Master leads
by emptying people’s minds
and filling their cores,
by weakening their ambition
and toughening their resolve.
He helps people lose everything
they know, everything they desire,
and creates confusion
in those who think that they know.
Practice not-doing,
and everything will fall into place”.
Haideți ca, înainte de a purcede la evaluarea textului, să facem traducerea în limba română, pentru cei care nu stăpânesc suficient de bine limba engleză.
„Dacă îi preamăriți pe cei străluciți, oamenii devin neputincioși.
Dacă supraapreciați posesiunile, oamenii încep să fure.
Maestrul conduce prin golirea minților și umplerea inimilor,
prin slăbirea ambițiilor și fortificarea voinței.
El îi ajută pe oameni să piardă tot ceea ce știu,
tot ceea ce doresc, și creează confuzie în cei care cred că știu.
Practicați non-făptuirea
și toate se vor potrivi de la sine”.
Iată câteva virtuți vădite ale textului, pe scurt:
- totul se întâmplă la timpul prezent, în aici-acum!
- textul este simplu și armonios
- traducerea respectă atât litera, cât mai ales spiritul lui Tao
- nu e vorba de umplerea burților și de întărirea oaselor, și nici de a făptui fără să făptuiești – cum traduc unii, la modul absurd și derutant
- vibrația înaltă a textului te face să intri în rezonanță cu el și să te treacă fiori de admirație și revelație.
Să luăm acum, vers cu vers, poemul și să-l explicităm în măsura posibilităților.
Dacă îi preamăriți pe cei străluciți, oamenii devin neputincioși.
Dacă îi ridicăm în slăvi pe iluminații de tipul unui Iisus, Buddha, Krishna, Mahomed, Zamolxe, Zarathustra, Socrate ș.a.m.d., considerând că ei sunt de sorginte divină și că sunt neasemuiți și imposibil de urmat și atins, ajungem să fim descurajați și să renunțăm la a-i lua drept modele pe care să ne străduim a le urma. „Ei sunt divini, sunt fiii lui Dumnezeu, cum să îndrăznesc să mă gândesc că aș putea fi/ajunge ca ei?” Iată un raționament păgubos, fiindcă nimeni de pe planeta Pământ nu este mai divin decât altul, toată diferența este că unii sunt mai conștienți (de acest lucru) decât ceilalți. Sau mai puțin adormiți, dacă preferați…
Dacă supraapreciați posesiunile, oamenii încep să fure.
Simplu de comentat: dacă diamantul e considerat valoros, toți vor căuta să-l posede. Dacă prin bani se poate dobândi putere, toți vor căuta să câștige cât mai mulți. Dar, în realitate, orice pietricică este egal de valoroasă cu cel mai mare diamant și orice boschetar e la fel de puternic ca un împărat. Fiindcă „bogat nu e cel ce posedă mult, ci cel ce dorește puțin”. Degeaba a cucerit Alexandru cel Mare jumătate din planetă și e considerat cel mai bogat individ al tuturor timpurilor, fiindcă Diogene cinicul, care locuia într-un butoi și umbla gol pușcă era infinit mai fericit, fiindcă el nu avea nici grija dacă va mai cuceri sau nu vreo cetate sau vreun imperiu, nici grija că cineva îl va ucide pentru a-i fura nuditatea și nici măcar nu se stresa că nu va avea ce mânca, fiindcă mereu se ivea o posibilitate de a face rost de un blid de mâncare. A se vedea și simbolica cerință a lui Alexandru Macedon de a i se lăsa mâinile afară din sicriu, pentru a vedea toată lumea că părăsește lumea cu mâinile goale!
Maestrul conduce prin golirea minților și umplerea inimilor,
prin slăbirea ambițiilor și fortificarea voinței.
Mintea, intelectul este plin de tot felul de prostii, de prejudecăți asimilate de la unii și de la alții, iar golirea (abandonarea) lor nu face decât să ne ajute să devenim mai meditativi, să putem acționa moment de moment, fără a aplica o soluție preconcepută la problemele apărute pe parcursul vieții. Și nu degeaba spun înțelepții că cel mai lung este drumul parcurs de la minte la inimă. Nu savantlâcul, ci iubirea te face OM.
Cred că nu e cazul să mai pomenim de deosebirea dintre ambiție, care pornește din ego, și voință, care provine de la Sine. Problema umanității din toate timpurile este că ambițiile au fost întotdeauna mai puternice decât voința.
Aici mai trebuie să fac două remarci: majoritatea traducătorilor au ales să spună că maestrul (sau omul sfânt) „umple burțile/pântecele și întărește oasele”. Accept că, pentru a fi spiritual, e nevoie să ai mai întâi burta plină, fiindcă pe stomacul gol nu te poți gândi decât la absolut telurica procurare a hranei necesare supraviețuirii. Dar prefer umplerea inimilor în locul burților, căci burta nu e nevoie să ți-o umple Maestrul, poți foarte bine să o faci și singur. Și nici oasele nu trebuie întărite – și cum ți le-ar putea întări Maestrul? – ca să devii mai meditativ, mai conștient, mai iubitor. Iată o mențiune legat de aceste aspecte în ediția Humanitas, la paginile 51-52: „«Întărirea oaselor» se referă, potrivit exegeților care citesc în spiritul daoismului religios, la protejarea măduvei, considerată un fel de esență a vieții. (…) «umplerea burții» se poate referi la punerea în circulație a energiei vitale sau la o tehnică specială de respirație»”. Cu totul altceva, nu-i așa?
Părerea mea personală este că s-ar putea ca prin burtă Lao Zi să se fi referit la plexul solar, situat cu două degete sub ombilic (deci pe burtă), unde este localizată chakra Manipura, de culoare galbenă, asociată cu puterea personală, încrederea în sine, curajul și voința.
El îi ajută pe oameni să piardă tot ceea ce știu,
tot ceea ce doresc, și creează confuzie în cei care cred că știu.
Ce frumos: el (Maestrul) îi ajută pe oameni să piardă tot ceea ce știu – toate prostiile intelectuale, toate achizițiile care ne fac să ne credem deștepți, cunoscători, superiori; toate rebuturile care ne împiedică să evoluăm, fiindcă avem impresia că deja știm și nu mai avem nevoie să aflăm. De ce credeți că Oracolul de la Delfi l-a numit pe Socrate cel mai înțelept dintre oameni, cu toate că acesta a afirmat pe șleau că „știu că nu știu nimic”? Ei bine: tocmai de aceea! Socrate nu învăța pe nimeni nimic, ci doar îi dezvăța pe oameni, îi băga pe toți în ceață și le demonstra că tot ceea ce știu este apă de ploaie și fără niciun fundament temeinic, valid. De aceea a fost un Maestru, iar nu un savant! (Savanții te învață, înțelepții te dezvață.)
Practicaţi non-făptuirea şi toate se vor potrivi de la sine
Să zici (traduci) „făptuiește fără să făptuiești” (sau „când se făptuiește fără făptuire”) pare absurd la prima vedere. Dar și la a doua! Abia la a treia, adică cea foarte profundă, poți dezlega enigma: să făptuiești, dar fără să te consideri făptuitorul. Adică, așa cum traduce Mitchell, practică/exersează non-făptuirea, adică renunță să te consideri cel care face, drege, făptuiește, creează. Renunță la pronumele personal: lasă-l pe Dumnezeu să făptuiască, prin intermediul tău. Nu îți aroga tu meritele a ceea ce faci, creezi, făptuiești. Conform proverbului zen „before enlightenment: chop wood, carry water. After enlightenment: chop wood, carry water”. Sau, pe românește spus, „înainte de iluminare: tăiat lemne, cărat apă. După iluminare: tăiat lemne, cărat apă”. Deci fără pronume personal, doar acțiunea singură care „se face pe sine”. Exact ceea ce zice și rugăciunea: „facă-se voia Ta, Doamne!” Așa cum, să recunoaștem, nu venim pe lume după voia noastră, nu creștem și ne dezvoltăm cum avem noi chef, nici nu părăsim lumea după vrere, și nici măcar să respirăm singuri, voluntar, nu am fi în stare, tot așa, rând pe rând, încet-încet (căci nu se poate deodată), să practicăm abandonarea în voia lui Dumnezeu (Tao) și legat de faptele noastre. Și atunci „toate se vor potrivi de la sine”. Gata cu dorința și suferința!
Ce poate fi mai frumos și mai înțelept decât acest scurt și concis îndemn de învățătură?

Cine este traducătorul Stephen Mitchell?
Dar să vedem acum, la final, cine este personajul care se ascunde în spatele acestei traduceri atât de simple și de profunde. Traducere care aici se găsește fără absolut nicio înfloritură, reclame, texte însoțitoare, imagini sau fel și fel de brizbrizuri. E ca o cameră goală de meditație. Exclusiv esența!
Despre autor putem afla pe pagina Wikipedia doar câteva lucruri (le traduc din engleză), tot așa, esențializate: „Născut în 1943 în Brooklyn, New York, este un poet, traducător, savant (?) și antologator. Este căsătorit cu Byron Katie, fondatoarea The Work (Lucrarea, bazată pe o carte intitulată «Iubind ceea ce este»)”. Dar cea mai frapantă informație apare la partea de educație: „Stephen Mitchell s-a născut într-o familie de evrei, a fost educat la Colegiul Amherst, Universitatea din Paris și Universitatea Yale și «dez-educat» (!) prin intensivă practică Zen”. Hopa! Constat că între timp a mai apărut o frază adăugată aici: „A studiat patru ani și jumătate cu Maestrul Zen Seung Sahn și doi ani și jumătate cu Robert Aitken, Rōshi”. Interesant de știut!
Aici trebuie să fac o mențiune: la un moment dat, am observat că partea cu „dez-educat” a fost suprimată din acea frază și am scris imediat editorului Wikipedia că, în fapt, acel detaliu este cel mai semnificativ din toată descrierea lui Mitchell. Și, spre satisfacția mea, la scurtă vreme l-am văzut adăugat la loc. Nu am idee însă dacă la intervenția mea sau la cea a lui Mitchell însuși…
În rest, mai sunt acolo câteva rânduri legate de cariera de traducător și autor/coautor, menționate fiind și două premii câștigate pentru traduceri, iar la final sunt enumerate cărțile scrise, traduse, adaptate sau editate (care nu sunt deloc puține). Ceva mai cuprinzător decât era ultima dată când am verificat eu (pe la începutul anului 2021, cred). Dar tot esențializat, chiar și așa…
Concluzia pe care aș vrea să o trag din toată această prezentare este că cea mai bună traducere a unui text de înțelepciune nu poate fi decât una a unui iubitor al înțelepciunii (deși deloc filosof!): în cazul nostru, al lucrării Tao Te Ching, este practicantul zen Stephen Mitchell.
Gabriel Stan-Lascu
Sursă foto Lao Tse: Wikipedia. Sursă foto Stephen Mitchell: stephenmitchellbooks.com (credit – Brie Childers)
CITEȘTE ȘI:
Gabriel Stan-Lascu, inginerul de la bibliotecă
Felicitari Dlui Gabriel Stan-Lascu pentru excelentul studiu ” De ce (mai) toti vorbesc, dar (aproape) nimeni nu-l citeste pe LAO TZE ? Multumesc Dlui Gabriel Stan-Lascu pentru amabilitatea de a-mi trimite un mesaj atentional personalizat pe e-mail.