Astăzi, de la ora 20.10, la TVR 2 avem filmul de Oscar ”Cândva, pe-aici trecea un râu”. Filmul, regizat în 1992 de Robert Redford, l-a impus pe Brad Pitt ca actor de clasă internaţională.
Este o producție cinematografică după romanul omonim al lui Norman Maclean. Povestea biografică a scriitorului despre iubire, respect şi valorile tradiţionale de familie se desfăşoară în Montana. La începutul secolului XX, într-o familie conservatoare, cei doi fii ai unui pastor sever – Norman şi Paul – cresc înconjuraţi de natură, împărtăşind pasiunea tatălui lor pentru pescuitul de păstrăvi. Din elevul silitor, care-şi reprimă momentele de revoltă prin scris, Norman devine profesor universitar, intelectualul familiei. Cu toate că e un pescar neîntrecut, spre marea mândrie a tatălui, Paul preferă distracţiile, jocurile de noroc şi băutura, în loc de o viaţă mai cumpătată, iar firea lui rebelă îl pune adesea în pericol.
Partitura lui Paul este interpretată de Brad Pitt, în primul său rol care l-a făcut remarcat cu adevărat la nivel internaţional. Modul în care a dat viaţă personajului său controversat a fost punctul de pornire în cariera ulterioară – pentru că a demonstrat că Brad Pitt poate fi mai mult decât un tânăr care arată bine. Cu toate acestea, Pitt s-a declarat surprins că i s-a acordat atâta atenţie după ce a interpretat rolul său la un nivel care nu l-a mulţumit pe deplin. Încă de la casting, actorul a fost convins că nu a jucat suficient de bine, aşa că a participat la audiţii de două ori.
Dar dincolo de exigenţele sale asupra interpretării proprii, el a admis că filmul a fost o experienţă benefică în care a avut numai de câştigat pentru că a colaborat cu marele Robert Redford. Vorbind despre „Cândva, pe-aici trecea un râu”, Brad Pitt a făcut comparaţia cu meciurile de tenis în care „când joci cu cineva mai bun decât tine, stilul tău de a juca se îmbunătățește.”
La rândul său, Robert Redford şi-a amintit că ani de zile a trebuit să insiste pe lângă scriitorul Norman Maclean pentru a obţine drepturile de ecranizare a romanului.
Sursa: tvr.ro