”Când revăd «Semnul şarpelui» imediat îmi e poftă de ouă prăjite”

Pe 26 iulie, de la ora 20:10, TVR 2 a programat „Semnul şarpelui”, o producţie cu o distribuţie impresionantă: Leopoldina Bălănuţă, Ovidiu Iuliu Moldovan şi Mircea Diaconu – se arată într-un comuncat al televiziunii publice.

Unii actori, când se gândesc la filmele în care au jucat, spun că retrăiesc sentimente, muzică sau emoţii. Alţii, însă, simt gusturi. Este şi cazul actorului Mircea Diaconu, care atunci când revede „Semnul şarpelui” simte un gust inconfundabil de… ouă prăjite.

Actorul îşi aminteşte cu drag de filmări. În primul rând pentru că i-au fost alături Ovidiu Iuliu Moldovan, Dorel Vişan sau Leopoldina Bălănuţă, actriţă cu care mai jucase în „Nunta de piatră”, dar şi pentru că, pe lângă oboseală, trăia momente plăcute în fiecare dimineaţă.

„Când revăd «Semnul şarpelui», imediat îmi este poftă de ouă prăjite. De ce? Este o poveste drăguţă. Pentru filmări, mă aducea avionul dimineaţă, la ora 7:00. Până venea echipa, în jurul orei 8:00, luam micul dejun în curtea unei săsoaice în vârstă. Îmi făcea nişte ouă prăjite excepţionale, alături de o cană mare de lapte bătut. Era minunat… Dimineaţa în curte şi cu micul dejun, aşa îmi începeam ziua”, a povestit Mircea Diaconu.
Perioada filmărilor la „Semnul şarpelui” a fost, probabil, cea mai solicitantă din cariera actorului. „În perioada în care lucram pentru filmul acesta mi s-a întâmplat un lucru serios: nu am dormit ca lumea, într-un pat, o lună întreagă. Filmam în acelaşi timp pentru ultima parte din «Seria Ardelenilor», cu Dan Piţa, la Buftea, «Semnul şarpelui», la Sibiu, iar Teatrul Bulandra a programat un turneu pe Litoral, cu spectacole în fiecare seară. Se aşezaseră toate unele peste altele. Dormeam în maşină, în tren, în avion”, adaugă Mircea Diaconu.

Sursa: tvr.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.