De Ziua Culturii Naționale, InfoCons a anunțat că pune la dispoziția tuturor celor interesați imagini gratuite ce înfățișează o paralelă între trecutul și prezentul unor clădiri din București, Alba Iulia și Iași. Imortalizarea din același unghi a unor edificii de acum 100 de ani face parte din campania de informare și educare „o9atitudine pentru cultură”, demarată cu scopul păstrării în memoria colectivă a patrimoniului cutural.
În cadrul campaniei au fost realizate tablouri, cărți poștale, filmulețe și un album ce pot fi descărcate în mod gratuit de pe site-ul romania.infocons.ro. ”Românii de pretutindeni pot descărca imaginile pentru a le afișa în instituții, locuințe, birouri ori restaurante și hoteluri în vederea promovării României”, se arată în comunicatul InfoCons.
Imaginile din cadrul campaniei „o9atitudine pentru cultură” nu pot fi folosite în scop comercial.
Sursă informații și foto: InfoCons
CITEȘTE ȘI: Doi maramureșeni expun fotografii etnografice la Centrul de Cultură Urbană –…