Oricât ar fi de neprietenoasă perioada prin care trecem acum cu toții, trebuie să nu uităm să mai și râdem. În această idee vă propunem pentru azi schița satirică ”Boul”, care face parte din volumul ”Rromeo și Julita”, de Tiberiu Sabo. Varianta audio este în lectura autorului.
– Bun bou! intră în vorbă cu un negustor, într-un iarmaroc, un om care părea între două vârste şi-ntre două decizii: să ia sau să nu ia boul.
– Bun, acceptă proprietarul boului, care părea destul de familiarizat cu complimentele.
– E de vânzare? nuanţă o incertitudine admiratorul boului.
– Da’ matale crezi că l-am adus la expoziţie? răspunse, întrebând spiritual, neguţătorul de bou. E de vânzare, de bună seamă, cum mă vezi, cum te văd şi cum ne vede.
– Şi la ce preţ e evaluat mugitorul?
– Dai o mie de lei, taică, şi-l iei de zgardă!
În cunoştinţă de preţ, străinul se apucă să privească jivina mai pe-ndelete. Îi dădu târcoale boului de câteva ori, îl masă pe burtă să-i simtă spaţiie intercostale, măsură cu o căutătură atentă coada, îi recoltă o probă de ţesut cornos, îl pocni într-un genunchi să vadă dacă are reflexe şi îi deschise chiar şi gura, să se convingă că nu posedă cumva dinţi de carnivor. După acest meticulos examen, reveni lângă negustor, pe care îl mustră cu o evidentă dezamăgire:
– Păi bine, domnule, ăsta-i bou?
Patronul boului îl privi chiorâş, fiindcă aşa îi funcţionau lui ochii, şi debusolat, căci n-avea busolă la bou, iar o astfel de întrebare nu îi mai pusese nimeni până atunci. Totuşi, îşi regăsi puterile explicative şi se luă în argumente cu scepticul:
– Că doar n-o fi rinocer, omule! Matale eşti opac la cristalin? E bou toată ziua, din neam de vacă, asta-i culmea!
– Păi cum vinzi, domnule, un bou cu coarne atât de mici şi aşa de casante? Nu le vezi cum se fărâmă ca pesmetul, că ar trebui să-l ţii cu calciu efervescent, nu cu fân, şi nici nu ştii dacă-i suportă organismul şi nu face vreun ulcer stomacal de pe urma atâtor chimicale!
– Şi ce-are dacă îi sunt coarnele mai firave, doar nu cu ele munceşte!
– Domnule, hai să-ţi explic cum stă treaba, că te văd cam ignorant şi asta nu-mi place. Spre exemplu, eu cumpăr boul, mă duc cu el acasă şi-l fac proprietatea mea indisolubilă. Mă ajută la muncit, îl ajut şi eu, că doar trebuie să trăim în cadru de bună înţelegere şi cooperare. Dar eu nu-l pot ajuta stând tot timpul lângă el. Închipuieşte-ţi că-l atacă vreo fiară a pădurii. Păi cu ce se apără, că dacă adie niţel vântul îi cad coarnele după cât de prost îi stau în cap! Cu plasticul ăla de trucaj cornos cum să se apere? Asta înseamnă că trebuie să-l apăr eu, adică să-i stau tot timpul în preajmă şi să-l ocrotesc. Păi unde ai văzut matale bou cu bodyguard? Adică să ajung eu în slujba boului pe care l-am cumpărat ca să îl angajez în slujba mea? Nu că aş fi de la protecţia animalelor, dar sunt milos şi nici n-aş vrea să am coşmaruri ştiindu-l lipsit de apărare, lucru care înseamnă o sinucidere mai ceva ca în Agatha Christie. Fireşte, aş putea să-i cumpăr nişte proteze, să-l duc la doctor să-i facă filet în craniu, dar asta înseamnă să-l maltratez neavenit, iar boul va avea conştiinţa infirmităţii. Şi doar nu mi-a făcut nimic, uite ce privire duioasă şi pacifistă are! Aşadar matale ceri atâta bănet pe un bou pe care eu îl iau în bună stare, iar când ajung acasă constat că a chelit, că i s-au risipit coarnele firimitură cu firimitură. Treabă e asta?
– Gata, dom’le, ogoaie-ţi discursul! se exasperă negustorul. Las o sută de lei din preţ, numai nu mai batjocori animalul!
– Da, matale îţi vine uşor să laşi, dar crezi că eu îl pot lua în halul ăsta? Uite şi tu ce copite zdrenţuite are, zici că a făcut toată viaţa drumeţie prin Cordilieri. (Continuare în varianta audio)
