Sursă foto: Artmark

Autografe celebre și semnături rare ale unor mari personalități din industria muzicală și cinematografică internațională au ajuns în premieră la București. Sunt scoase la licitație marți, 15 februarie, în cadrul Licitației de Cărți, Manuscrise și Autografe, anunță Artmark.

”Valoarea semnăturilor celebre este dată de numele figurilor iconice și momentul surprins în fotografie, raritatea piesei, condiția în care se află, dar și certificatul de autenticitate – calități îndeplinite de piesele care se scot la licitație pe 15 februarie”, se arată într-o postare Artmark.

Conform sursei citate, una dintre cele mai impresionante piese din colecția de autografe este fotografia care îl ilustrează pe James Hetfield, solistul trupei Metallica. ”Piesa care poartă semnătura olografă a muzicianului are prețul de pornire de doar 200 de euro și este însoțită de certificatul de autenticitate”, precizează reprezentanții casei de licitații. Tot pentru prețul de pornire de 200 de euro se va scoate la licitație și fotografia semnată olograf de Anthony Kiedis, solistul formației rock Red Hot Chilli Peppers.

În cadrul licitației din 15 februarie sunt propuse și cărți rare, ediții princeps sau de lux. Însoțite de semnătura olografă a autorilor, alături de manuscrise de colecție. ”Ai ocazia să citești corespondența lui Emil Cioran în care vorbește despre publicarea romanului «Pe culmile disperării» sau scrisorile lui George Enescu și Lucian Blaga. Doar acum ai acces la apariții în premieră pe piață: ediția princeps a cărții «Pe oglinzi» semnată de Umberto Eco, meniul dineului de Crăciun la Palatul Regal din 1901, dar și felicitarea trimisă de soții Clinton, în 1995, cu ocazia Anului Nou”, se arată pe site-ul Artmark.

Mai multe despre Licitația de Cărți, Manuscrise și Autografe – aici.

Sursă informații și foto: Artmark

CITEȘTE ȘI:
Mașină de epocă din filmul ”Un comisar acuză”, vândută la licitație

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.