Perioada aceasta de amestec de iarnă care nu se vrea dusă cu primăvară care ar veni îi trezește amintiri maramureșeanului Grigore Leșe.

”Spre începutul lui martie, gheața de pe valea Dobricului dădea semne că nu mai ține. Se crăpa cu trosnet de surcele uscate și se pornea, năvalnic, la vale. De multe ori, apa ieșea din albie și ajungea până în ocolul nostru, la marginea curților, dar noi nu ne temeam. Era un lucru firesc. Și-apoi, casele așa erau făcute, ca să reziste la inundațiile desprimăvăratice”, notează Grigore Leșe în postarea de pe contul său de socializare.

Iar amintirile de desprimăvărare continuă: ”Noi, copiii, ne făceam bărcuțe de hârtie și le dădeam drumul de pe dâmb, apoi le așteptam la picioarele podului, unde apa le aduna și le învârtea pe loc. După o zi, două, apele se retrăgeau din curți. Când m-am făcut mai mărișor, mergeam la râu și pescuiam. După dezgheț, peștii erau înfometați și nu învingeam să-i scoatem pe haturi: scobari și cleni. Aveam un carnețel în care-mi notam câți pești prindeam în fiecare zi”.

Primăvara era mult așteptată, iar cucul era cel care vestea venirea ei: ”Așteptam cu nerăbdare să cânte cucul. De Buna Vestire. Nu se întâmpla să cânte mai repede. Eram fericiți când îl auzeam. Ne căutam prin buzunare să vedem dacă aveam vreun bănuț când îi auzeam prima oară glasul, să fie de noroc. Era primul semn că primăvara se înstăpânise: de-acum iarna era învinsă”.

Postarea integrală o puteți citi aici.
Sursă informații și foto: Facebook / Grigore Leșe

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.