”Sinele – Realitate și Subiectivitate”, de David R. Hawkins, este a treia parte a trilogiei ”Putere versus Forță” și, totodată, a treia carte a seriei care poartă numele autorului.
O carte care nu împarte/desparte
Vorbim despre o carte complexă, un punct de maxim, un volum care ridică și mai mult nivelul cunoștințelor emise în ”Putere versus Forță” și ”Ochiul Sinelui”. Aparent, și în opinia unora, o carte destinată celor în căutarea iluminării, ”Sinele – Realitate și Subiectivitate” nu exclude pe nimeni din calea împărtășirii cunoașterii și nu împarte/desparte, de fapt. Volumul, tradus în limba română, a apărut în anul 2006 la editura Cartea Daath. Spre deosebire de celelalte două volume anteamintite ale trilogiei, ”Sinele – Realitate și Subiectivitate” reunește unele particularități: de la modul în care e structurat preambulul volumului, până la debutul cărții în sine.
Un avertisment, înainte de toate
Știm că autorul a vorbit în câteva rânduri despre starea de iluminare pe care a reușit s-o atingă, dar și despre revelațiile sale. De altfel, chiar editorul său amintește de aceste lucruri, în pagina dedicată Cuvântului Înainte: „Foarte rar s-a întâmplat ca o ființă iluminată să poată păstra un contact semnificativ cu lumea în termenii fluenței verbale sau explicațiilor comprehensibile pentru conștiința obișnuită”.
Cu toate acestea, David R. Hawkins nu s-a erijat în niciuna din etichetele atribuite de mulți alții, afirmând încă din secțiunea „Avertisment” că „materialul prezentat în cartea de față este redat din perspectiva Sinelui Infinit” (n.b. nu a sa) și că „persoanele religioase în sens tradițional, precum și cele care manifestă timiditate în fața spiritualității, sunt prevenite că materialul prezentat aici poate fi tulburător și, prin urmare, este mai bine să-l evite”.
Repet, vorbim de un material extrem de complex care, așa cum spune și autorul, caută o evoluție a conștiinței din perspectiva unor cercetări ce se întind pe zeci de ani (Realitate) și pe baza experienței omului David R. Hawkins (Subiectivitate). În acest sens, celor care n-au mai avut contact cu cărțile lui Hawkins, li se face un scurt rezumat în prolog, ”antecamera” acestei scrieri împărțite în 5 secțiuni și 23 de capitole.
”Oamenii mă urăsc” vine din însăși ura de sine
Se stăruie foarte mult pe „eu”, încă din primele pagini, și se continuă la dezasamblarea lui și cercetarea sa îndeaproape, psihologicește, cu cele mai bune intenții. Adevărul e la îndemâna Realității – de exemplu că mintea tinde să se disocieze de ce găsește diferit și că aceasta a dat fragmentarea societății așa cum o vedem astăzi sau că ideea conform căreia „oamenii mă urăsc” vine din însăși ura de sine. Toate acestea pot părea truisme, dar oare câți dintre noi am stăruit cu adevărat asupra lor?!
În fața adevărului adevărat (”the true truth”, leitmotivul filmului „Atlasul Norilor”, pe care profit să vi-l recomand pentru că funcționează pe o cheie asemănătoare cu volumele lui Hawkins), oamenii capotează, abandonează, se duc departe de ei și de ceilalți din ei. Uneori, această atitudine, când se petrece firesc, are loc în tandem cu o purificare spirituală. Însuși autorul a trecut prin această fază, după cum aflăm din carte. Abandonul, în sensul purificării sinelui, e ca o armă pusă la tâmpla eului, care are o structură bazată pe câteva poziționalități complet contrare Sinelui. El (eul) crede că ideile sunt importante, că există linii despărțitoare între contrarii, susține valoarea paternității ideilor și consideră că e necesar a deține controlul și că supraviețuirea depinde de asta. Un adevărat program politic, aș îndrăzni să spun.
Cu ceea ce există, nu trebuie dusă o luptă
În sine, mintea nu cunoaște nimic, descoperim în continuare, ci se poticnește în iluzii poleite-n pseudo-adevăruri, creații fumigene extrem de dragi fiecăruia dintre noi, nu-i așa?! Așa și încep isteriile din mass-media, care ne îngrașă mentalul cu efecte nocebo sub formă de ipoteze materializate-n puncte de audiență. Soluția? „Observarea lumii devine mult mai puțin dureroasă dacă o privești ca pe o școală ultimă, în care câștigăm salvarea și ne servim unii altora prin intermediul propriilor vieți”.
Că veni vorba despre vieți, se vehiculează multe despre karmă în ultimul timp. Vrute și nevrute. Dincolo de acestea, autorul opinează că toate necazurile și tarele purtate-ntr-o viață nu sunt decât compensații ale altor vieți aduse-n momentul prezent dintr-o matematică a Sinelui Infinit prin intermediul eului, depozitarul karmei. Așa apar natural pozițiile de „victimă” și „călău”. Dar nu ducem cu noi doar această moștenire de demult, conform domnului Hawkins, ci și una genetică (id-ul, stratul profund și extremist al inconștientului) + puțină „magie” neurochimică. Cu ceea ce există, nu trebuie dusă o luptă, ci se necesită acceptare; cu ceea ce se fabrică de către eu, se necesită o refuzare sinceră. „Destinul spiritului va fi mai bun sau mai rău în funcție de alegerile și deciziile noastre”. Așadar, să dăm Sinelui ce-i al Sinelui și sinelui ce-i al său.
Spre final, dincolo de revelații și iluminări, vin cu o subiectivitate și cu ce mi-a dat plinătate această carte: de exemplu descrierea emoțiilor din punct de vedere psihiatric, de care aveam mare nevoie încă de la citirea cărții Synthiei Andrews, „Matricea emoțiilor”, un mare plus și o imagine de ansamblu, acum. Totodată, faptul că în carte sunt strecurate mici exerciții extrem de utile sinelui, e iarăși de ajutor (menționez aici doar exercițiul „Și-apoi ce?”, foarte util în descompunerea interminabilelor succesiuni ale dorințelor eului).
Ceea ce am încercat prin aceste rânduri e să fac un rezumat al rezumatului. Nu cred că am reușit să acopăr 5% din volumul informațional al cărții, dar am încercat. Binele și Mefisto sunt în noi, nu uitați. Acceptarea și negarea stau la un centimetru distanță de Sine, restul ține de sincronicități și simultaneități.
Mihai COTEA
Cartea poate fi cumpărată aici.
Sursă foto: Editura Cartea Daath
CITEȘTE ȘI:
Cronica unei cărți care mi-a atins sufletul
”Puterea spirituală a empatiei” sau cum să construiești relații mai frumoase, reconstruindu-te pe tine
Povestea unei cărți care mi-a plăcut încă de la pagina 8…
