60 de ani de la prima repetiție a Corului ”Madrigal”

Astăzi, 11 aprilie, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” aniversează 60 de ani de la prima sa repetiție. Corul de Cameră Madrigal a fost fondat în anul 1963, la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din București, de către profesorul, dirijorul și muzicianul Marin Constantin.

”Format inițial cu un grup de studenți pasionați de muzica de cameră, care urmaseră cursurile maestrului Marin Constantin, Corul de Cameră Madrigal s-a reunit pentru prima repetiție pe 11 aprilie 1963, în cadrul Conservatorului. După trei luni de repetiții, corul a susținut primul concert cu public pe 7 iulie 1963 la Teatrul de Stat din Brașov, interpretând lucrări preclasice, iar în 1968 a devenit formația corală profesionistă a Conservatorului. Sub îndrumarea fondatorului său, Corul Madrigal a devenit în scurt timp un reper al vieții muzicale din România, și, în numai câțiva ani, un redutabil ambasador cultural al țării noastre în lume”, scriu azi reprezentanții Ministerului Culturii.

Alte câteva repere din istoria Madrigalului:

🎶1968 – Corul Madrigal cântă pentru prima dată colinde în România comunistă.
🎶1968 – Filmul documentar „Cântecele Renașterii” având ca protagonist Corul Madrigal, câștigă Marele Premiu „Palme d’Or” la Cannes.
🎶1968 – Radio Europa Liberă începe să transmită, de Crăciun, discul de colinde al Corului Madrigal, interzis la vânzare pe teritoriul României.
🎶1969 – Are loc primul turneu al Corului Madrigal în Statele Unite ale Americii.
🎶1969 – Corul Madrigal susține un concert în cadrul primei vizite a unui președinte american la București, Richard Nixon.
🎶1976 – Maestrul Marin Constantin primește Marele Premiu Internațional „Il Sagittario d’Oro” și distincția „David di Michelangelo d’Oro – Una vita per l’arte”.
🎶1992 – Marin Constantin primește titlul de Ambasador al Bunăvoinței UNESCO, înmânat de Federico Mayor, directorul General UNESCO.
🎶1998 – Corul Madrigal concertează pentru a 14-a oară consecutiv în cadrul Festivalului Internațional „George Enescu”.
🎶2003 – Corul Madrigal primește din partea Președinției României Ordinul „Meritul Cultural” în Grad de Comandor.
🎶2011 – Se stinge din viață creatorul Corului Madrigal, Marin Constantin.
🎶2012 – Dirijorul Ion Marin devine Director de Onoare al Corului Madrigal și pune bazele Programului Național Cantus Mundi.
🎶2015 – Corul Madrigal ia numele fondatorului său și devine Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, inaugurând primul sediu propriu din istoria sa, la Sala Mare a Palatului din București.
🎶2016 – Corul Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” este recunoscut oficial ca Ambasador al Libertăţii, Speranţei şi Păcii, distincție primită la Palatul Națiunilor Unite, din Geneva.
🎶2018 – Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” inaugurează concertistic, la Londra, Biblioteca Reginei Victoria aflată la British Museum și susține un recital live în studiourile BBC.
🎶2020 – Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, în parteneriat cu Casa de discuri Roton Music lansează trei noi albume de Crăciun pentru care primește Discul de Aur
🎶 2021 – Directorul de onoare al Corului Madrigal, dirijorul Ion Marin devine Cavaler al Ordinului Artelor și Literelor al Republicii Franceze (Chevalier de l’Ordre des Arts et des Lettres)
🎶2021 – Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, în parteneriat cu Casa de discuri Roton Music lansează două noi albume de Paște: „Ave Maria”, dirijor Anna Ungureanu și „Săptămâna Patimilor”, dirijor Cezar-Mihail Verlan
🎶2021, 22 noiembrie – Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” în parteneriat cu Casa de discuri Roton Music anunță lansarea noului album discografic „Hora staccato”, dirijor Anna Ungureanu

Sursă informații și foto: Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.