A apărut al treilea volum din seria ”Oameni de seamă ai Maramureșului Voievodal”, autor Aurel Ghilezan. Documentarea a început în 2019, în cele trei volume fiind prezentate peste 100 de personalități.
În primul volum, apărut în 2020, erau prezentate poveștile de viață a 42 de oameni de seamă. Volumul al doilea a apărut în 2021 și propune alte 34 de asemenea istorisiri. În al treilea volum, recent scos de sub tipar, sunt prezentate alte 27 de personalități.
”Oameni ale căror cercetări și descoperiri au revoluționat lumea științifică internațională (specialiști în fizică atomică, fizică nucleară, fizica minții, fizica teoretică a corpului solid, biologie structurală), oameni ai scenei și oameni ai bisericii, oameni ai literelor și oameni ai cifrelor, oameni ce modelează lumea din pensulă și daltă, diplomați, sportivi – personalități cu cariere impresionante provenind din domenii atât de diferite la prima vedere au un punct comun, pe care profesorul Ghilezan l-a transformat în titlul acestei mini-serii: toți pot fi numiți oameni de seamă ai Maramureșului Voievodal”, se arată în prefața volumului, semnată Anuța Pop.
Născut în comuna Bobda (județul Timiș), Aurel Ghilezan, absolvent al Facultății de Educație Fizică, a optat să lucreze în învățământul preuniversitar. Și așa a ajuns în 1963 profesor de educație fizică la Liceul ”Bogdan Vodă” din Vișeu de Sus. De unde s-a pensionat după 42 de ani de activitate. Răstimp în care și-a completat studiile la Academia Națională de Educație Fizică și Sport București, devenind și antrenor. ”Neobosit, cu tactu-i de profesor – meseria pe care a practicat-o întreaga viață – bănățeanul cu suflet de maramureșean sau, mai bine spus, maramureșeanul nostru născut în Banat predă și acum, la peste 83 de ani”, menționează sursa citată.
Sursă foto: Centrul Cultural – Social Vișeu de Sus