”Împreună, costum cu costum, imagine cu imagine, putem ilustra «unitatea în diversitate» a costumului nostru tradițional”, cam așa sună pe scurt provocarea lansată de Centrul Cultural-Social Vișeu de Sus.
Azi, 9 mai, celebrarea Zilei Europei se combină cu Ziua Naţională a Costumului Tradiţional din România. ”Și ce mod mai frumos de a marca această zi decât purtând și cinstind portul nostru strămoșesc, adevărată carte de identitate a poporului român, care ne individualizează și, în același timp, îmbogățește patrimoniul cultural european?! Iar «Unitate în diversitate», motto-ul Uniunii Europene, se potrivește atât de bine și când vorbim despre costumul popular, unitar ca esență, dar «îmbrăcând»o diversitate de forme!”, este mesajul postat de cei de la Centrul Cultural-Social Vișeu de Sus.
Care vin și cu o provocare pornind de la semnificațiile pe care le combină în acest an ziua de 9 mai: ”Vă invităm să vă «îmbrăcați țărănește» și duminica aceasta și să postați pe paginile voastre fotografii care să prezinte cele mai frumoase și autentice costume pe care le aveți (…) Împreună, costum cu costum, imagine cu imagine, putem ilustra «unitatea în diversitate» a costumului nostru tradițional, temă pe care v-o propunem pentru anul acesta”.
Sărbătorită în cea de-a doua duminică a lunii mai, Ziua Naţională a Portului Tradiţional din România a fost instituită prin Legea 102/2015 pentru a evidenția ”valorile inestimabile pe care le reprezintă costumele tradiționale specifice fiecărei zone”.
Mai multe detalii găsiți aici.
Sursă informații și foto: Centrul Cultural-Social Vișeu de Sus