YMCA, în căutare de voluntari pentru taberele estivale

În această vară, YMCA organizează în Baia Mare tabere de zi pentru copiii cu vârste între 6 și 13 ani. Tabere gândite ”după o structură și o metodologie de bune practici de tabără din SUA și Europa”, după cum precizează reprezentanții asociației.

Pentru programul estival, YMCA e în căutare de voluntari. ”Programele de tabere sunt atât educaționale cât și distractive, acestea oferind o experiență unică, transformatoare nu numai pentru copiii taberiști implicați dar și pentru întreaga echipă de tabără: staff, animatori, instructori, consilieri”, menționează sursa citată.

Astfel, până în 7 iunie, se așteaptă înscrierile din partea voluntarilor. Sunt disponibile rolurile de junior camp counsellor/counsellor in training, camp counsellor, camp instructor și logistic manager. În perioada 8-10 se va face selecția celor înscriși. Vor urma sesiuni de formare/instruire a voluntarilor precum și de pregătire a taberelor, în perioada 17-24 iunie. Vor fi organizate trei sesiuni de tabere de zi în Baia Mare: 27 iunie-1 iulie, 11-15 iulie, 18-22 iulie. Cu programul de luni până vineri între orele 9.00 și 16.00.

Așadar dacă ai între 16 și 35 de ani și ești dornic să lucrezi cu grupuri de copii în această vară, ești invitat să te înscrii. Te poți înscrie și dacă ai 14 ani sau 15 ani. Dar doar dacă ai participat în anii trecuți în taberele YMCA.

Toate detaliile, aici.

Sursă: YMCA

CITEȘTE ȘI:
Se caută ”Satul European de Tineret”, ediția 2023

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.