Carosabilul este curat și uscat pe DN1C și E58, iar pe celelalte sectoare de drumuri naționale este curat și parțial uscat, respectiv curat și umed în zona înaltă de munte.  S-a acționat pe sectoarele de drumuri naționale cu 13 utilaje și s-au împrăștiat 45 tone de material antiderapănt. Sectoarele de drumuri județene au carosabilul curat și umed. Pe sectoarele de drumuri județene s-a intervenit cu 13 utilaje și s-au răspândit 97 tone de material antiderapant.

Cerul este parțial acoperit în zona înaltă de munte și acoperit în rest. Fulguiește în Pasul Gutâi. Vizibilitatea în trafic este bună. Vântul prezînta intensificări temporare pe creste. Stratul de zăpadă masura până la 60 cm la Cavnic și în Pasul Gutâi, 54 cm la Firiza, 42 cm în Baia Borșa, 40 cm la Băiuț, 34 în Poiana Borșa, 33 cm la stația meteo Iezer, 31 cm la Târgu Lăpuș, 20 cm în Baia Mare, 16 cm la Sighetu Marmației și Ocna Șugatag. Debitele și nivelurile cursurilor de apă au fost variabile. Gheaăa este prezenta la malurile râurilor Tisa, Vișeu, Vaser, Cisla, Ruscova, Iza, Mara, Cosău, Lăpus și Cavnic. Curg sloiuri de gheață pe râul Suciu.

Vremea va fi astăzi ușor mai caldă decât normalul termic al perioadei. Cerul va fi temporar noros. îndeosebi seara și noaptea pe arii relativ extinse vor cadea precipitații mixte. Izolat vor fi condiții de polei. La munte vor predomina ninsorile. Izolat, la munte, cantitățile de apă vor fi mai însemnate și se va depune strat nou de zăpadă. Vântul va sufla slab, la moderat cu întensificări îndeosebi la munte, iar în zona montană înaltă, în cursul nopții, rafalele vor fi de peste 80-100 km/h, viscolind ninsoarea. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 1 și 4 grade, iar cele minime între -3 și 0 grade. Izolat vor fi condiții de ceață.

Sursă informații: Prefectura Maramureș. Foto: (c) eZiarultău

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.