Vremea până la jumătatea lunii septembrie

Administrația Națională de Meteorologie au dat publicității prognoza meteo valabilă pentru următoarele 4 săptămâni, mai precis până la jumătatea lunii septembrie. Astfel, în săptămâna 19.08.2024 – 26.08.2024 valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pe întreg teritoriul României, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în regiunile sudice.

Cu excepția regiunilor vestice și nord-vestice, unde regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal, cantitățile de precipitații vor fi deficitare, mai ales în zonele montane.

Urmează săptămâna 26.08.2024 – 02.09.2024, când temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale în toate regiunile, dar mai ales în cele sudice. Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, local, în regiunile sudice, iar în rest vor fi în general deficitare.

Prima săptămână a lunii septembrie ne aduce o temperatură medie a aerului care va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru acest interval la nivelul întregii țări, dar mai ales în regiunile sudice. Regimul pluviometric estimat pentru această perioadă va avea o
tendință ușor deficitară în majoritatea regiunilor.

În fine, în săptămâna 09.09.2024 – 16.09.2024 mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval, dar cu posibilitatea unui ușor excedent, local, în regiunile sudice, sud-estice și la munte.

Dragoș HOJDA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.