Vizibilitatea în trafic este bună. Cerul este acoperit în zona de deal și de munte și parțial acoperit în rest. Fulguiește la Borșa și în Pasul Prislop. Vântul suflă slab, la moderat. Cu intensificări temporare în zona de munte.

Stratul de zăpadă măsura până la 42 cm la stația meteo Iezer, 38 cm la Cavnic, 37 cm în Pasul Gutâi, 32 cm la Firiza, 20 cm în Baia Borșa. Debitele și nivelurile cursurilor de apă au fost în scădere ușoară.

Sectoarele de drumuri naționale au carosabilul curat și parțial umed în zona de munte, respectiv curat și uscat în rest. S-a acționat cu 5 utilaje și s-au împrăștiat 17 tone material antiderapant. Sectoarele de drumuri județene au carosabilul curat și uscat, respectiv curat și parțial umed pe unele tronsoane de drum din zona de munte. S-a intervenit cu 2 utilaje și s-au răspândit 16 tone de material antiderapant.

Vremea se va răci față de ziua precedentă. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 3 și 6 grade. Cele minime, între -8 și -4 grade. Cerul va fi mai mult noros. Izolat, îndeosebi la munte, va ninge slab. Vântul va sufla slab la moderat. Cu intensificări locale și temporare ziua. Viteze la rafală de până la 45-50 km/h. În zona montană înaltă, rafalele vor depăși 60-70 km/h, spulberând zăpada.

Sursă informații: Prefectura Maramureș. Foto: (c) eZiarultău.

CITEȘTE ȘI:
Vremea în Maramureș până în 6 martie

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.