Vrei să înveți să zbori?

Înscrierile la cursurile teoretice şi practice pentru obţinerea licenţelor de paraşutist, pilot planor, pilot avion ultrauşor şi pilot avion PPL(A) se vor efectua în perioada 11 ianuarie – 7 februarie, anunță Aeroclubul Teritorial „Alexandru Papana” Baia Mare.

Tinerii cu vârsta cuprinsă între 15 ani împliniți (modulul teoretic al cursului poate fi început la vârsta de 15 ani, iar cel practic în zbor/salt la minim 16 ani împliniţi) şi 23 de ani neîmpliniţi pot efectua gratuit cursuri pentru disciplinele planorism, paraşutism, şi avion ultrauşor, în limita locurilor disponibile în fiecare aeroclub teritorial. Criteriul pentru ocuparea locurilor subvenţionate va fi constituit din notele obţinute la examenul de absolvire al modulului teoretic al cursurilor respective. Pentru obţinerea licenţei de pilot de avion PPL(A) se vor efectua numai cursuri contra cost.

Pentru aeronave ultrauşoare motorizate clasa avion se vor efectua înscrieri, atât pentru elevi subvenţionaţi, cât şi pentru contractanţi, în aerocluburile teritoriale: Arad, Braşov, Bucureşti, Caransebeş, Cluj, Craiova, Ploieşti şi Sibiu.

Pentru paraşutism se vor efectua înscrieri, atât pentru elevi subvenţionaţi cât şi pentru contractanţi, în aerocluburile teritoriale: Arad, Baia Mare (Secţia Baia Mare şi Secţia Satu Mare), Braşov, Bucureşti, Cluj, Craiova, Deva, Iaşi, Oradea, Piteşti, Ploieşti, Sibiu, Suceava, Târgu Mureş.

Pentru planorism se vor efectua înscrieri, atât pentru elevi subvenţionaţi cât şi pentru contractanţi, în aerocluburile teritoriale: Baia Mare (ambele secţii), Braşov, Bucureşti, Cluj, Craiova, Deva, Iaşi, Oradea, Piteşti, Ploieşti, Suceava, Târgu Mureş.

Pentru avion – PPL(A) se vor efectua cursuri în una din locaţiile: Arad, Braşov, Bucureşti, Piteşti, Ploieşti, Sibiu sau Târgu Mureş.

Cursurile sunt structurate în două module de pregătire, cel teoretic care va avea loc online în perioada februarie – aprilie şi cel practic (de zbor/salt cu paraşuta) care va începe în luna mai.

Înscrierile pentru paraşutism, planorism şi avion ultrauşor se vor efectua exclusiv online prin aplicaţia care va putea fi accesată prin intermediul site-ului Aeroclubului României, aplicație care va fi deschisă în data de 11 ianuarie. În cazul cursului pentru obţinerea licenţei de pilot de avion PPL(A), candidaţii sunt rugaţi să ia legătura cu unitatea teritorială unde vor dori să îl efectueze, tot începând cu data de 11 ianuarie.

Informaţii detaliate despre cursuri precum şi despre oportunităţile privind continuarea activităţii după absolvirea acestora pot fi găsite pe site.

Sursă informații și foto: Aeroclubul Teritorial „Alexandru Papana” Baia Mare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.