Ultima ediție de titluri de stat Tezaur din 2023 s-a lansat ieri. Titlurile au scadență de 1 și 3 ani, cu dobânzi anuale de 6,15% și 7,25%. Ele au valoare nominală de 1 leu și sunt în forma dematerializată.
Titlurile de stat pot fi cumpărate astfel:
- Până 14 decembrie online numai de către persoanele fizice care sunt înregistrate în SPV prin intermediul unităților Trezoreriei Statului. Operațiunile care pot fi realizate online sunt: deschidere cont de subscriere pe numele investitorului la o unitate a Trezoreriei Statului selectată, subscriere titluri de stat Tezaur, virament al sumelor din contul de subscriere al investitorului către un cont bancar pe numele investitorului.
- Până în 15 decembrie de la sediul unităților Trezoreriei Statului.
- Până în 14 decembrie în mediul urban și 13 decembrie în mediul rural prin subunitățile Poștei Române.
Dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul programului Tezaur sunt transferabile și se pot răscumpăra în avans. Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri.
Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. Veniturile obținute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanțelor sunt neimpozabile.
Sursă informații și foto: Ministerul Finanțelor
CITEȘTE ȘI: La RAR, doar cu programare