”Timpurești. Călător prin București”, joc online gratuit

Asociaţia Da’DeCe și Muzeul Municipiului București vă propun ”Timpurești. Călător prin București”. Primul joc online inspirat de istoria și patrimoniul Bucureștiului. 

”Cu un scenariu original și ludic și o interfață grafică atractivă, bazată pe ilustrații inspirate de documente și imagini de arhivă, Timpurești este o călătorie în timp cu multe răsturnări de situație, prin patru epoci istorice diferite, întâlniri cu personaje și locuri emblematice ale orașului”, se arată în prezentarea jocului.

Prin elemente artistice și digitale, jocul își propune să valorifice elemente de patrimoniu semnificative pentru istoria orașului, precum obiecte din colecțiile muzeelor-satelit și caselor memoriale din rețeaua Muzeului Municipiului București sau alte clădiri aflate în centrul orașului, nume de străzi sau de personalități, legende urbane.

”Timpurești. Călător prin București” are un game design accesibil și este disponibil online. Poate fi accesat gratuit de pe telefon, tabletă sau computer. Jocul a fost conceput în special pentru copiii de peste 8 ani, dar poate fi accesat și de publicul larg. Poate fi folosit în contexte educative (școală, ateliere etc.) sau de petrecere a timpului liber.

Jocul digital educațional ”Timpurești. Călător prin București” face parte din proiectul de educație prin cultură ”ApasăPLAY!”. Conceput de Asociația Da’DeCe și realizat în parteneriat cu Muzeul Municipiului București. Proiect cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

Începe călătoria aici!
Mai multe detalii sunt disponibile aici.

Sursă informații și foto: Facebook / Timpurești (credit ilustrație – Maria Surducan)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.