Școala Populară de Artă din cadrul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale ”Liviu Borlan” Maramureş organizează prima ediție a Concursul Național Online de Interpretare Vocală și Instrumentală “Nuanțe de Primăvară”.
Concursul se adresează doar cursanților școlilor populare de artă și meserii din țară.
Înscrierile se fac online între 15 martie și 15 aprilie, urmând ca în 27 aprilie să fie anunțați câștigătorii.
Secțiuni de concurs
I. Canto muzică populară;
II. Canto muzică ușoară – pop românesc; canto muzică ușoară – pop internațional; canto clasic;
III. Pian; orgă; acordeon; vioară; chitară; instrumente de suflat: taragot, saxofon, clarinet.
Concursul se va desfășura pe două categorii de vârstă: între 9 și 16 ani și peste 16 ani.
Se vor acorda premii pentru fiecare secțiune și pentru fiecare categorie de vârstă în parte. Trofeul “Nuanțe de Primăvară” va fi acordat pentru cea mai bună prezență artistică din concurs.
Toate detaliile sunt disponibile aici.
Sursă informații și foto: Şcoala Populară de Artă Baia Mare