Centrul EUROPE DIRECT Maramureș organizează luni, 20 septembrie, de la ora 14.00, concursul ”ROBOT4ALL – Agenda digitală în școala mea”.
”Scopul concursului este realizarea în perioada 2021-2025 a câte trei cluburi de robotică/an în unități de învățământ (școli / licee) din județul Maramureș. Acțiunea servește la promovarea priorității P1 Agenda digitala prin oferirea unui pachet complet de instruire folosind kit-ul ROBOT4ALL și platforma de instruire ROBOT4ALL Academy”, precizează cei de la Centrul EUROPE DIRECT Maramureș.
Unitățile de învățământ selectate vor primi un sprijin pentru Clubul de robotică care va consta în kit-ul ROBOT4ALL pentru instruire și evaluare competențe; 2 kit-uri EL KIT 012 UNO Project Smart Robot Car Kit v 3.0 (sau echivalent) și asistență pentru demararea activității.
Metodologia de concurs și documentele necesare participării se pot descărca de pe pagina de internet a Centrului EUROPE DIRECT Maramureș.
Unitatea de învățământ care dorește să participe la acest concurs trebuie să trimită în variantă electronică (documentele scanate) scrisoarea de intenție și declarația angajament până luni, 20 septembrie, la ora 14.00. Rezultatele vor fi anunțate în perioada 21-30 septembrie.
Pagina evenimentului poate fi vizitată aici.
Sursă informații și foto: Centrul EUROPE DIRECT Maramureș