Facultatea de Teatru şi Film a Universităţii ”Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca organizează cea de-a şaptea ediţie a concursului de dramaturgie, scenaristică, publicistică teatrală şi cinematografică ProScenium.

Destinat elevilor de liceu, proiectul îşi propune să recompenseze tinerii pasionaţi de teatru şi film. Cei interesaţi pot alege dintre cele patru secţiuni – dramaturgie; scenaristică; publicistică teatrală; publicistică cinematografică – sau pot concura la toate cele de care sunt interesaţi. Principala condiţie este ca textele să fie originale şi nepublicate anterior.

Pentru secţiunile de dramaturgie şi scenaristică, participanţii pot trimite o piesă, respectiv un scenariu de maxim 30 de pagini, care să nu fi fost niciodată publicate sau jucate pe o scenă profesionistă, sau filmate şi prezentate public. Pentru secţiunile de publicistică teatrală şi cinematografică, concurenţii vor trimite o cronică sau un eseu analitic, de 2.000-3.000 de cuvinte, despre un spectacol, respectiv film vizionat. Juriul este format din specialişti în artele spectacolului şi film.

Premiul I (pentru fiecare secţiune) constă în: voucher de cărţi în valoare de 500 de lei; invitaţie de a participa în mod gratuit la Şcoala de Vară Dramaturgia Cotidianului, ediţia a XVI-a, iulie-august 2022, în vreme ce premiul II (pentru fiecare secţiune) este format din voucher de cărţi în valoare de 350 de lei.

Participanţii care obţin locul I la secţiunile dramaturgie şi publicistică teatrală vor fi admişi cu nota 10 la specializarea teatrologie, iar cei de pe locul I de la scenaristică şi publicistică cinematografică vor fi admişi cu nota 10 la specializarea filmologie a Facultăţii de Teatru şi Film a UBB.

Concursul ProScenium a fost iniţiat din dorinţa de a încuraja tinerii cu aptitudini în domeniu să îşi valorifice talentul şi să îşi exerseze spiritul critic, dar şi pentru a-i promova pe aceştia, stimulându-i astfel să se implice şi ulterior în viaţa teatrală şi cinematografică românească, iar parcursul câştigătorilor din ultimii ani confirmă deja acest lucru.

Doritorii pot trimite textele, până în 15 mai 2022, în format PDF, însoţite de formularul de înscriere la concurs (completat olograf şi scanat) pe adresa ana.taranu@ubbcluj.ro sau prin poştă, pe adresa Universitatea ”Babeş-Bolyai”, Facultatea de Teatru şi Film, str. Mihail Kogălniceanu nr. 4, sala 12, cu menţiunea „Pentru concursul ProScenium”. Rezultatele vor fi anunţate în 25 mai.

Formularul de înscriere se poate descărca de site-ul Facultăţii de Teatru şi Film, secţiunea admitere.

Sursă informații și foto: UBB

CITEȘTE ȘI:
Interact Abstract Ecofest | Capitolul I: concurs de creație pe teme ecologice

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.