În fiecare an, Parlamentul European acordă ”Premiul cetățeanului european” – o distincție pentru realizări excepționale în anumite domenii.

Domeniile pentru care Parlamentul European acordă ”Premiul cetățeanului european” sunt:
– proiecte pentru promovarea unei mai bune înțelegeri reciproce și a unei integrări mai puternice între cetățenii statelor membre sau pentru facilitarea cooperării transfrontaliere sau transnaționale în cadrul Uniunii Europene;
– proiecte care presupun cooperarea culturală transfrontalieră sau transnațională pe termen lung, care contribuie la consolidarea spiritului european;
– proiecte legate de Anul european în curs;
– proiecte prin care se dă o expresie concretă valorilor consacrate de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

Pe lângă domeniile enumerate mai sus, în acest an organizațiile și cetățenii sunt încurajați să nominalizeze și proiecte care au legătură cu lupta împotriva pandemiei de coronavirus.

Pot să își depună candidatura cetățeni, grupuri de cetățeni, asociații sau organizații, prezentând proiecte pe care le-au realizat, sau pot nominaliza un alt cetățean ori grup sau o altă asociație ori organizație pentru acest premiu.

Deputații în Parlamentul European au dreptul să facă nominalizări, câte una per deputat, în fiecare an.

Dat fiind contextul excepțional din acest an, a fost prelungit termenul-limită de depunere a candidaturilor/prezentare a nominalizărilor până în 30 iunie.

Premiul se acordă sub forma unei medalii sau a unei plăci, având o valoare strict simbolică.

🔎 Mai multe informații sunt disponibile aici.

🏅 Pentru a vă depune candidatura sau pentru a nominaliza pe cineva, clic aici.

Sursă informații și foto: Parlamentul European

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.