Ministerul Educaţiei reia competiţia pentru obținerea certificatului „Şcoală Europeană” în anul şcolar 2021/2022. Aflată la a 17-a ediție, se adresează tuturor unităţilor de învăţământ preuniversitar care au fost şi sunt implicate în programele europene din domeniul educației și formării profesionale.

Prin lansarea acestei inițiative în 2004, Ministerul Educației încurajează și motivează participarea unităților de învățământ preuniversitar din România la programele europene din domeniul educației și formării profesionale. Contribuie la dezvoltarea mobilității internaționale și la schimbul intercultural. Obiective asumate cu privire la realizarea Spațiului european al educației până în 2025.

Termenul limită pentru trimiterea candidaturilor este 20 aprilie. La început de mai are loc evaluarea candidaturilor. Acordarea certificatelor în cadru festiv este programată pentru iunie.

Odată obţinut, certificatul „Şcoală Europeană” este valabil pentru o perioadă de trei ani. Ulterior, şcoala trebuie să candideze din nou pentru a reconfirma titlul obţinut.

Detaliile, aici.

Sursă informații: Ministerul Educației. Imagine de la Pixabay.

CITEȘTE ȘI:
Olimpiade naționale organizate în Maramureș

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.