S-a deschis o nouă rundă de înscrieri pentru DiscoverEU, în cadrul căreia Comisia Europeană oferă 35.500 de permise de călătorie. 1.475 sunt destinate tinerilor din România.
DiscoverEU este o acțiune a programului Erasmus+ care oferă tinerilor ocazia de a explora diversitatea Europei. De a afla mai multe despre patrimoniul său cultural și istoria sa și de a cunoaște oameni de pe întregul continent. Pentru a face asta sunt puse la dispoziție permise de călătorie. Mai mult, cei care vor fi selectați vor primi un card european DiscoverEU. Cu reduceri pentru vizitele culturale, activitățile de învățare și sportive, transportul local, cazare și masă.
Sunt eligibili tinerii născuți între 1 ianuarie 2006 (inclusiv) și 31 decembrie 2006 (inclusiv). Rezidenți într-un stat membru UE sau într-o țară terță asociată la programul Erasmus+ (Islanda, Liechtenstein, Macedonia de Nord, Norvegia, Serbia și Turcia). Înscrierile se fac până în 16 octombrie, ora 13.00. Dacă ești selectat, poți călători pe o perioadă de cel puțin o zi și cel mult 30 de zile. Între 1 martie 2025 și 31 mai 2026.
Inițiativa DiscoverEU a fost lansată în 2018 și a fost inclusă, ulterior, în programul Erasmus+. Aproape 1,4 milioane de tineri au aplicat pentru cele 319.000 de permise de călătorie disponibile. La runda anterioară, din aprilie 2024, au candidat 3.898 de tineri din România. Dintre care 1.475 au primit un permis de călătorie. În total, din 2018 până în prezent, peste 36.000 de tineri din România au aplicat în cadrul inițiativei DiscoverEU. Aproape 13.000 au primit un permis de călătorie.
Mai multe detalii, aici.
Foto (c) eZiarultău
CITEȘTE ȘI:
Încep cursurile și atelierele gratuite la Biblioteca Județeană ”Petre Dulfu” Baia Mare