Măsuri pe care trebuie să le respecte deținătorii de animale în perioadele caniculare

Având în vedere condiţiile meteo care prevăd pentru perioada următoare temperaturi foarte ridicate, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor le reaminteşte proprietarilor de animale că au obligaţia de a respecta anumite măsuri specifice care să asigure protecţia şi bunăstarea animalelor şi să evite apariţia stresului termic.

Reguli pentru deţinătorii de animale de companie

  • în cazul în care animalele de companie (cum ar fi câinii, pisicile, iepurii etc.) sunt ţinute afară, este important să se asigure o sursă de apă potabilă, precum şi adăpost corespunzător împotriva razelor solare;
  • o atenţie deosebită trebuie acordată transportului animalelor de companie, astfel încât acestea să nu fie ţinute în vehicule, expuse în mod direct şi pe o perioadă îndelungată la radiaţii ultraviolete şi la temperaturi ridicate.

Reglementări pentru fermieri

  • asigurarea unui adăpost corespunzător pentru animale, care să poată oferi protecţie faţă de acţiunea directă a razelor solare;
  • asigurarea unor cantităţi suficiente de apă şi de furaje (corespunzătoare din punct de vedere cantitativ şi calitativ);
  • verificarea bunei funcţionări a echipamentelor de adăpare, de furajare şi a sistemelor de ventilaţie;
  • verificarea disponibilităţii echipamentelor de rezervă, în principal a sistemelor de ventilaţie şi a generatoarelor de energie electrică;
  • în caz de caniculă, animalele folosite pentru tracţiune sau alte activităţi de povară nu vor fi exploatate în intervalul orar 12.00 – 18.00 dacă temperatura la umbră depăşeşte 25 de grade;
  • la orice modificare suspectă a stării de sănătate a animalelor, precum şi la aparitia unor modificări comportamentale a acestora, deţinătorul are obligaţia ca, pe lângă măsurile enumerate mai sus, să anunţe urgent medicul veterinar responsabil de supravegherea statusului de sănătate al animalelor din localitatea respectivă;
  • în cazul în care animalele sunt ţinute afară, trebuie să se asigure existenţa de umbrare şi de jgheaburi cu apă potabilă;
  • dacă sursele de apă sunt greu accesibile sau blocate, apa trebuie administrată manual, în mod regulat, pentru a reduce riscul de deshidratare.

Prevederi aplicabile administraţiilor locale

  • administraţiile locale pe teritoriul cărora există animale în transhumanţă trebuie să cunoască situaţia reală şi să informeze deţinătorii de animale despre fenomenele prognozate;
  • consiliile locale şi fermierii trebuie să se asigure că există posibilităţi de colectare şi neutralizare a deşeurilor animaliere;
  • să asigure locuri prestabilite pentru retragerea animalelor, în cazuri excepţionale.

Sursă informații: Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor. Sursa foto: Pixabay

CITEȘTE ȘI: Sfaturi de la ISU pentru zilele caniculare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.