Până în 13 noiembrie, se fac înscrieri la concursul național de arte plastice ”Jocurile Olimpice în imaginația copiilor”, desfășurat anul acesta – în premieră – online.

Comitetul Olimpic și Sportiv Român (COSR), prin Academia Olimpică Română (AOR) și în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării (MEC), organizează și în acest an concursul național de arte plastice ”Jocurile Olimpice în imaginația copiilor”.

”Lucrările trebuie să abordeze, sub aspect tematic, spiritul olimpic sau una dintre valorile olimpismului: excelența, prietenia, fair play-ul, toleranța, bucuria aflată în efort, echilibrul dintre corp și minte”, se arată în regulamentul concursului. Fiecare participant are dreptul să prezinte o singură lucrare, în tehnică la alegere, pe suport de hârtie, respectand formatul stas A3 sau A4.

La competiția ajunsă la ediția 28 sunt disponibile categoriile de vârstă 6-10 ani, 11-14 ani, 15-18 ani. Lucrările vor fi trimise către COSR (Bulevardul Marasti, nr. 20 A, sector 1, Bucuresti, cod 011468) până în 13 noiembrie. Jurizarea va avea loc la mijlocul lunii noiembrie, iar câștigătorii vor fi anunțați online după 16 noiembrie.
Premiile puse la bătaie sunt materiale de pictură și albume de artă.

👀 Atât regulamentul concursului, cât și talonul de participare se regăsesc aici.

Sursă informații și foto: Comitetul Olimpic și Sportiv Român

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.