Întrebări și răspunsuri referitoare la reprogramarea/anularea călătoriilor

Paralia-Katerini (Grecia) - nostalgia vine toamna... (Cristian)

Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri – Direcția Turism a publicat o serie de întrebări și răspunsuri cu privire la reprogramarea/anularea călătoriilor.

Până în acest moment nu am folosit voucherele de vacanță primite anul trecut. Termenul de valabilitate al acestora va expira curând și, în contextul provocat de noul coronavirus, mă găsesc în imposibilitatea de a călători. Pot beneficia în continuare de acestea?
📣 Valabilitatea voucherelor de vacanță a fost prelungită în data de 30 martie prin OUG nr. 35/2020 privind modalitatea de emitere și prelungirea valabilității voucherelor de vacanță, în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea COVID-19. Dacă ați beneficiat de vouchere de vacanță anul trecut, emise în perioada martie – decembrie 2019, indiferent de suport, le puteți folosi ulterior încheierii situației epidemiologice actuale și a efectelor ei, până pe data de 31 mai 2021.

Anul acesta vor mai fi emise vouchere de vacanță?
📣 Da, însă emiterea voucherelor de vacanță pentru anul în curs se va face exclusiv pe suport electronic.

Am achiziționat în avans un pachet turistic pentru perioada imediat următoare. În contextul pandemiei mondiale provocate de noul coronavirus mă găsesc în imposibilitatea de a beneficia de aceste servicii. Pot recupera sumele achitate operatorului economic?
📣 Dacă ați rezervat sau achiziționat un pachet de servicii de călătorie (o combinație de cel puțin două tipuri diferite de servicii de călătorie, de exemplu, transport și cazare), a cărui executare nu a început încă, aveți posibilitatea să anulați călătoria fără penalități în anumite condiții. Conform art. 13, alin (3) din OG nr. 2/2018, acest lucru este posibil doar în cazul “unor circumstanțe inevitabile și extraordinare care se produc la locul de destinație sau în vecinătatea imediată a acestuia și care afectează în mod semnificativ executarea pachetului sau care afectează semnificativ transportul pasagerilor la destinație”. Spre exemplu, poate fi vorba despre imposibilitatea de a beneficia de transport și cazare din cauza restricțiilor, limitărilor sau supendărilor impuse de autorități pentru mijloacele de transport (aeriene, terestre sau pe apă), respectiv închiderea sau suspendarea activității unității de primire turistică. Totodată, în această situație aveți posibilitatea de a obține și o rambursare completă a oricarei plăți.
RECOMANDARE! O altă variantă pe care o puteți lua în calcul este reprogramarea vacanței, cu acordul părților, astfel încât, după încheierea perioadei de pandemie și a efectelor acesteia, să călătoriți în aceleași condiții precum cele contractate inițial către destinațiile alese de dumneavoastră.

În contextul pandemiei provocate de noul coronavirus, putem vorbi despre ”circumstanțe inevitabile și extraordinare”, astfel încât să pot recupera în integralitate sumele achitate în avans pentru pachetul turistic care urma să se desfășoare în perioada imediat următoare?
📣 Sintagma „circumstanțe inevitabile și extraordinare” este definită la art. 3 pct. 3 din OG nr. 2/2018, după cum urmează: “o situaţie care nu poate fi controlată de partea care invocă o astfel de situaţie şi ale cărei consecinţe nu ar fi putut fi prevăzute şi evitate chiar dacă s-ar fi luat toate măsurile rezonabile”.
Riscurile semnificative pentru sănătatea umană, cum izbucnirea unei boli grave la destinația de călătorie sau în imediata sa apropiere, ar putea fi considerate circumstanțe inevitabile și extraordinare. Prin urmare, pandemia provocată de noul coronavirus ar putea fi catalogată drept o circumstanță inevitabilă și extraordinară dacă aceasta există la data începerii executării pachetului turistic. De asemenea, închiderea sau limitarea accesului la unele obiective turistice, precum și restricțiile, limitările sau suspendările impuse de autorități pentru circulația mijloacelor de transport (aeriene, terestre sau pe apă), ce reprezintă componente care fac parte din pachetul de servicii de călătorie contractat, reprezintă motive de invocare a unor circumstanțe inevitabile și extraordinare. Însă, evaluarea acestor circumstanțe și modul în care afectează executarea pachetului turistic trebuie făcută de la caz la caz.

În contextul pandemiei provocate de noul coronavirus, doresc să îmi reprogramez călătoria. Care este primul pas pe care trebuie să îl fac?
📣 Dacă doriți să solicitați amânarea călătoriei pentru o dată ulterioară încheierii perioadei de pandemie și a efectelor acesteia, vă recomandăm să faceți o cerere în scris către operatorul economic. În cerere puteți menționa perioada în care ați dori reprogramarea și ulterior, împreună cu reprezentanții operatorului economic, să identificați cea mai bună variantă pentru dumneavoastră, astfel încât să puteți beneficia de aceleași condiții precum cele contractate inițial în destinațiile alese. Totodată, vă adresăm rugămintea de a lua în considerare volumul mare de solicitări la nivelul operatorilor economici din domeniul turismului și de a trata cu răbdare și înțelegere demersurile întreprinse de aceștia pentru soluționarea cu succes a solicitării dumneavoastră.

În contextul pandemiei provocate de noul coronavirus, doresc să îmi anulez călătoria și să îmi recuperez sumele achitate în avans operatorului economic din turism. Care este primul pas pe care trebuie să îl fac?
📣 Dacă doriți să solicitați anularea călătoriei și restituirea sumelor achitate, vă recomandăm să faceți o cerere în scris către operatorul economic. Totodată, vă adresăm rugămintea de a lua în considerare volumul mare de solicitări la nivelul operatorilor economici din domeniul turismului și de a trata cu răbdare și înțelegere demersurile întreprinse de aceștia pentru soluționarea cu succes a solicitării dumneavoastră.

Am achiziționat în avans un pachet turistic, programat pentru anul acesta, la sfârșitul verii/începutul toamnei. Având în vedere contextul epidemiologic actual, nu am încredere să mai călătoresc. Credeți că ar fi oportun să anulez călătoria?
📣 Vă recomandăm să tratați lucrurile cu calm, să evaluați obiectiv fiecare situație în parte, în sensul identificării perioadei în care se poate călători în mod rezonabil la destinație, având în vedere riscul pentru sănătate și viață. Înainte să luați decizia de a anula călătoria programată pentru sfârșitul verii sau începutul toamnei, vă rugăm să acordați timp și să vă informați constant despre evoluția acestei crize din surse oficiale (Ministerul Afacerilor Interne / Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență/ Ministerul Sănătății/ Ministerul Afacerilor Externe). De asemenea, puteți consulta lista alertelor de călătorie, disponibilă la adresa https://www.mae.ro/travel-alerts.
Precizăm că, dacă la locul de destinație nu se produc „circumstanțe inevitabile și extraordinare” care să afecteze în mod semnificativ executarea pachetului de servicii de călătorie, aveți dreptul legal de a vă retrage din contractele încheiate cu agențiile de turism, însă va trebui să plătiți penalități de încetare calculate conform clauzelor contractuale, în funcție de momentul anulării și cu respectarea prevederilor art. 13 alin. (1) și (2) din OG nr. 2/2018.

Ce se întâmplă dacă nu am fost informat despre comisioanele, tarifele, penalităţile de încetare sau alte costuri suplimentare practicate de operatorul economic atunci când am achiziționat un pachet de servicii de călătorie?
📣 Dacă agenţia de turism organizatoare sau, după caz, agenţia de turism intermediară nu a îndeplinit cerinţele în materie de informare cu privire la comisioanele, tarifele, penalităţile de încetare sau alte costuri suplimentare înainte de încheierea contractului privind pachetul de servicii de călătorie, conform art. 6, alin. (2) din OG nr. 2/2018, nu veți suporta aceste costuri.

Îmi pot recupera sumele achitate în avans pentru un singur serviciu turistic, în speță cazarea, dacă doresc să anulez sejurul în contextul situației epidemiologice actuale?
📣Dacă ați achiziționat un singur serviciu turistic (exemplu: doar cazare cu eventuale servicii de masă incluse) și vă aflați în imposibilitatea de a beneficia de el din cauza condițiilor epidemiologice actuale și a efectelor acesteia, una dintre variantele pe care le puteți lua în calcul este reprogramarea. Dacă doriți anularea sejurului și rambursarea sumelor achitate în avans, menționăm că nu pot fi aplicate prevederile OG nr. 2/2018 privind pachetele de servicii de călătorie și serviciile de călătorie asociate. Rambursarea acestor sume, în cazul serviciilor singulare, intră sub incidența Codului Civil.
Precizăm că în acest context sau în cazul închiderii unității în perioada în care serviciile ar trebui prestate aveți posibilitatea să solicitați unității de cazare rambursarea integrală a sumelor achitate în avans. De asemenea, dacă unitatea este deschisă în perioada mai sus menționată, aceasta are dreptul să rețină penalizările de anulare anunțate la momentul efectuării rezervării și să vă restituie diferența.
În situația în care ați achiziționat cazarea prin intermediul unei agenții de turism și unitatea este închisă în perioada în care serviciile ar trebui prestate, agenția de turism poate solicita rambursarea integrală a sumelor achitate în avans, ca ulterior să vi le restituie. Însă, dacă unitatea este deschisă, atunci aceasta are dreptul să rețină penalizările de anulare, în conformitate cu politica de penalizare din contractul semnat între unitatea de cazare și agenția de turism. În cazul inexistenței unui contract, se restituie agenției de turism difereța în conformitate cu politica unității de cazare anunțată la momentul efectuării rezervării.

Doresc să îmi planific următoarea vacanță în afara granițelor. De unde pot afla informații în timp real despre alertele de călătorie?
📣 Dacă plănuiți să vă petreceți următoarea vacanță în afara granițelor, vă rugăm să consultați lista alertelor de călătorie disponibilă la adresa: https://www.mae.ro/travel-alerts. Atragem atenția asupra faptului că informațiile referitoare la destinatiile închise sunt în continuă dinamică. De asemenea, recomandăm consultarea surselor oficiale de informații referitoare la infectarea cu noul coronavirus.

În urma stării de urgență datorată pandemiei provocate de noul coronavirus, structurile de primire turistice cu funcțiuni de cazare au obligația să își suspende activitatea?
📣 Nu, atât timp cât serviciile oferite includ doar cazarea și livrarea produselor alimentare sau băuturilor prin „drive-in”, „room-service” sau livrare la client.

Ce trebuie să fac dacă care doresc să depun o sesizare la Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri – Direcția Generală Turism?
📣 Pentru a primi un punct de vedere oficial din partea Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri – Direcția Generală Turism, persoanele sunt rugate să transmită aspectele semnalate pe adresa de e-mail: sesizari@mturism.ro.

❗ Toate întrebările pentru care Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri – Direcția Generală Turism a formulat răspunsuri sunt disponibile aici.

Sursă informații: Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri – Direcția Generală Turism

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.