Înscrieri la selecția anuală pentru Orchestra de Tineret a Uniunii Europene

Tinerii muzicieni români cu vârste cuprinse între 16 și 26 de ani sunt invitați să participe la selecţia anuală pentru Orchestra de Tineret a Uniunii Europene (EUYO).

EUYO este un proiect muzical european care reuneşte tineri muzicieni din toate ţările membre ale Uniunii Europene sub bagheta unor dirijori de renume. ”Pentru cele aproximativ 130 de locuri din orchestră se organizează anual audiții în fiecare ţară. De asemenea, EUYO are o listă de rezerve de aproximativ 200 de muzicieni, care au şansa să cânte în orchestră în timpul anului”, precizează cei de la Institutul Cultural Român.

Orchestra susţine în general două turnee anuale, în primăvară şi toamnă, care includ reprezentaţii în cele mai importante săli de concerte şi festivaluri ale Europei. Fiecare turneu este precedat de o perioadă de rezidenţă, de studiu şi repetiţii intensive.

”EUYO oferă șansa unei experiențe profesionale unice pentru tinerii instrumentiști care își propun o carieră de muzicieni în orchestră. Dezvoltarea tehnicii interpretative la cel mai înalt nivel, experiența marilor săli de concert, întâlnirea cu cei mai buni maeștri îi pregătesc pentru o carieră internațională de succes”, menționează sursa citată.

Termenul limită pentru înscriere este 30 septembrie. Audițiile vor avea loc în 16 și 17 octombrie, la București.

Începând cu anul 2010, participarea muzicienilor români la EUYO este sprijinită de Institutul Cultural Român.

Mai multe detalii, aici.

Sursă informații și foto: Institutul Cultural Român

CITEȘTE ȘI:
Artiștii și designerii români, invitați să creeze bijuterii inspirate din opere de artă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.