Și în acest an școlar Tedi desfășoară programul ”Şcoala siguranţei”, adresat elevilor aflaţi în clasa I.
Scopul programului îl reprezintă informarea copiilor privind potenţialele pericole şi furnizarea de soluţii prin metode educative specifice vârstei lor pentru gestionarea acestora.
Toate cadrele didactice care au preluat anul acesta elevi de clasa I sunt invitate de Tedi să se înscrie până în 31 octombrie în programul ”Școala siguranței Tedi”, un proiect în urma căruia cei mici vor dobândi multe informații utile pentru siguranța lor.
Pentru desfăşurarea activităţilor la clasă, Tedi asigură gratuit suportul didactic care constă în materiale educative complexe şi atractive, concepute pentru predarea prin joacă special pentru elevi, astfel încât, la finalul anului școlar, copiii să fie capabili să identifice situaţiile de risc la care pot fi expuşi şi să adopte măsuri de prevenire adecvate.
Programul ”Școala siguranței Tedi” se derulează în parteneriat cu Ministerul Educaţiei şi cu Poliţia Română. În acest an școlar are loc ediția a șaptea. Până acum peste 215.000 de elevi au participat.
Detalii și înscrieri, aici.
Sursă informații și foto: Școala Tedi