Înscrieri la ”Școala banilor bine-crescuți”

Școlile din România sunt invitate să participe la ediția 2021 a concursului de desene ”Școala banilor bine-crescuți”. Anul trecut, peste 100 de școli din întreaga țară s-au înscris în concurs.

Înscrierile

Înscrierile au început ieri și rămân deschise până în 15 noiembrie. Pot participa toate școlile din România, care pot înscrie desenele elevilor cu vârste cuprinse între 6 și 11 ani. Fiecare școală poate înscrie maximum 12 lucrări în competiție.

Lucrările

Școlile pot trimite mai puțin de 12 lucrări, însă nu mai multe. Lucrările care vor fi înscrise în competiție vor trebuie să abordeze una din cele trei teme: Economisesc pentru visul meu, La ce ne ajută banii?, Avem grijă de resursele mediului înconjurător.

Lucrările trebuie să fie de mărimea A4. Orice tehnică compoziţională este acceptată. Lucrarea originală va fi fotografiată și încărcată pe website-ul concursului. Lucrările originale vor fi păstrate de participanți pentru că, în eventualitatea în care se numără printre câștigători, ele vor fi expuse într-un sediu BCR apropiat de școala câștigătoare.

Voturile

Desenele școlilor finaliste vor fi publicate aici și vor putea fi votate, printr-un like, în perioada 6 decembrie-15 decembrie, ora 18:00. Școala care va avea cele mai multe like-uri în data de 15 decembrie, ora 18:00, va câștiga titlul de ”Școala banilor bine-crescuți”.

Premiile

Toate școlile finaliste vor primi câte 50 de cărți ”Școala banilor bine-crescuți” per școală și ateliere gratuite de educație financiară susținute de autoarea cărții, Cristina Andone, și de profesorii Școlii de Bani, precum și diplome de participare.

Școala câștigătoare va primi titulatura “Școala banilor bine-crescuți” și următoarele premii: cărți pentru toți elevii din școală cu vârsta între 6 și 11 ani, 20 de cărți ”Școala banilor bine-crescuți” pentru biblioteca școlii, crearea unui “colț de educație financiară” în școală (rafturi/ bibliotecă pentru cărți, fotolii puf, măsuțe, scaune, pușculițe, materiale educaționale de educație financiară și cărți), expunerea desenelor câștigătoare în cea mai apropiată sucursală BCR de școala câștigătoare.

BCR organizează anual concursul de desene „Școala banilor bine-crescuti”. În completarea celor două volume ale cărții de povești „Școala banilor bine-crescuți”, scrisă de Cristina Andone.

Detaliile sunt disponibile aici.

Sursă informații: Școala de bani. Sursă foto: Facebook / Școala banilor bine-crescuți.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.