Liceenii pot aplica de azi pentru bursa care îi duce un an în SUA

Future Leaders Exchange Program (FLEX) a fost creat de Congresul Statelor Unite în 1992, iar acum se află în cel de-al 30 lea an de existență. În tot acest timp a oferit burse pentru peste 29.000 de liceeni din Europa, Eurasia și Asia Centrală. Presupune un an întreg de schimb de experiență pentru tinerii liceeni în Statele Unite ale Americii.

”Programul s-a dezvoltat din dorința ca națiunile și oamenii să creeze punți de înțelegere și cooperare după cel de al II-lea Război Mondial. De atunci, schimbul de tineri a continuat să crească și să câștige popularitate în numeroase țări din lume. Modelul schimburilor de tineri este unul de succes deoarece adolescenții învață despre o altă țară și o cultură trăind într-o familie gazdă ca un adevărat membru și nu ca un oaspete”, se arată în prezentarea FLEX realizată de American Councils for International Education România.

Candidații interesați de bursele FLEX 2023/2024 sunt invitați în perioada 1 septembrie – 13 octombrie să participe la procesul de selecție.

Aplicanții eligibili:

– trebuie să fie născuți în intervalul 15 iulie 2005 – 15 iulie 2008
– sunt elevi în clasa a IX-a, a X-a sau a XI-a la momentul trimiterii aplicației
– au o situație academică bună sau excelentă
– au studiat anterior limba engleză și demonstrează abilități de folosire a limbii engleze la momentul aplicației.
– îndeplinesc criteriile privind obținerea vizei SUA ce pot fi verificate online.
– sunt cetățeni români și pot obține un pașaport în țara de origine
– nu au stat în SUA pentru 3 sau mai multe luni în ultimii 5 ani.

În 2022/2023, aproximativ 1.000 de liceeni vor învăța în SUA în cadrul programului FLEX. Fiecare bursier va locui timp de un an de zile ca membru al unei familii americane și va studia într-un liceu american. România s-a alăturat programului FLEX în Septembrie 2015, când a beneficiat de 25 de burse pentru liceenii români. Numărul de burse pentru 2023-2024 este de 30.

Toate detaliile, aici.

Sursă informații și foto: American Councils for International Education România

CITEȘTE ȘI:
Apel pentru bucătari pasionați de gastronomie artizanală

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.