Concursul internațional ”Young People in European Forests” (”Tineri în pădurile Europei”) invită și în acest an liceenii să descopere informații despre conservarea biodiversității și gestionarea durabilă a pădurilor. Etapa națională va avea loc în raza Parcului Natural Munții Maramureșului.
Cel mai important concurs interactiv de educație forestieră din Europa
”Young People in European Forests” (YPEF) este cel mai important concurs interactiv de educație forestieră din Europa. Prima ediție a avut loc în 2011. Obiectivele concursului sunt conștientizarea valorilor cadrului natural european în rândul elevilor și al cadrelor didactice din România, precum și educarea elevilor în ceea ce privește gestionarea durabilă a pădurilor și a conservării biodiversității. Concursul vizează, de asemenea, și implicarea tinerilor în proiecte comunitare.
Concursul va fi organizat în toate județele țării
Întrecerea internațională „Tineri în Pădurile Europei” se adresează liceenilor cu vârste între 14 și 19 ani la începutul anului școlar. Se pot înscrie echipaje formate din trei elevi și un profesor coordonator. Concursul va fi organizat în toate județele țării. Condiția obligatorie de participare la concurs este cunoașterea limbii engleze la nivel cel puțin mediu.
Pentru etapa județeană, înscrierile se fac în perioada 4 aprilie – 6 mai. Concursul se va derula în perioada 9-13 mai. Preselecția națională are loc în 27 mai. Etapa națională va avea loc perioada 12-15 iulie. Va fi organizată în raza Parcului Natural Munții Maramureșului.
Teste grilă, eseuri, probe practice
La faza județeană, competiția constă în rezolvarea de către elevi a unui test de 50 de întrebări tip grilă, într-un interval de timp de maximum 150 de minute. Echipajul care obține cel mai mare punctaj la test se califică la preselecția națională.
Preselecția națională va consta în două probe. Prima este elaborarea, într-un timp de 2 ore, a unui eseu având la bază un studiu de caz despre păduri și protecția naturii. Studiul de caz se va comunica în ziua probei. A doua probă va fi una de recunoaștere a speciilor de floră și faună din pădurile României.
În urma acestor probe vor fi selectate 15 echipe ce vor participa la etapa națională. Acolo unde se vor desfășura din nou două probe. Una tip test grilă: echipele de elevi vor avea de rezolvat un set de 30 de întrebări, într-un timp de maxim o oră. A doua este o probă practică, formată din mai multe activități/sarcini surpriză, ce vor fi comunicate la momentul începerii probei.
Organizatorul concursului internațional „Tineri în Pădurile Europei” în România este Regia Națională a Pădurilor – ROMSILVA, în parteneriat cu Asociația pentru Dezvoltare Comunitară Durabilă ALUTUS și Ministerul Educației Naționale.
Mai multe informații, aici.
Sursă informații și logo: Regia Națională a Pădurilor – ROMSILVA. Sursă foto: eZiarultău.
CITEȘTE ȘI:
Direcția Silvică Maramureș va împăduri peste 200 de hectare în campania de primăvară