Școala de parapantă din cadrul Airsports Baia Mare lansează luni, 19 septembrie, un nou curs intensiv de zbor cu parapanta, destinat începătorilor. ”Deși zborul cu parapanta poate părea simplu și natural la o primă vedere, fiecare pilot are în urmă zeci de ore de antrenament și studiu. În timpul școlii de parapantă, noi te vom învăța tot ce trebuie să știi pentru a putea zbura în siguranță și pentru a promova examenul de obținere a licenței de pilot de parapantă”, se arată pe site-ul clubului băimărean.

Cursul durează trei săptămâni. Întâlnirile sunt zilnice (8-10 ore/zi). ”Vei învăța toate noțiunile teoretice și practice necesare zborului cu parapanta: începând de la controlul aripii la sol, la bazele decolării și aterizării, desprinderi de la altitudine mică, dar și controlul aripii în aer și zboruri de la altitudine mare”, menționează sursa citată. Pe durata școlii vor parcurse stagiile Safe Pro Para 1, 2 și 3.

Profesor va fi Antoniu Bălan, instructor de parapantă și pilot de tandem cu parapanta din 2011. Dublu campion național. A participat și la concursuri internaționale, inclusiv la Campionatele European și Mondial de zbor cu parapanta.

”Pe perioada cursului, echipamentul de zbor este asigurat de către noi”, menționează organizatorii.

Mai multe informații, aici.

Sursă informații și foto: Facebook / Școală de zbor cu parapanta, Zbor cu parapanta în tandem; Airsports Baia Mare

CITEȘTE ȘI:
Atelier de confecționat agende

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.