Cum stăm cu vremea și cu drumurile azi în Maramureș

Sectoarele de drumuri naționale au carosabilul curat și umed în zona de munte, curat și parțial umed în zonele de deal, respectiv curat și uscat la șes. S-a intervenit pe sectoarele de drumuri naționale cu 13 utilaje și s-au împrăștiat 56 de tone de material antiderapant și 200 de litri de clorură de calciu. Sectoarele de drumuri județene au carosabilul curat și partial uscat, respectiv curat și parțial umed pe unele tronsoane din zona de munte. S-a acționat pe sectoarele de drumuri județene cu 6 utilaje și 56 de tone de material antiderapant.

Cerul este acoperit în zona de munte și parțial acoperit în rest. Fulguiește în zona înaltă de munte. Vizibilitatea în trafic este bună. Vântul suflă slab, la moderat. Stratul de zăpadă măsura până la 46 cm la stația meteo Iezer. Debitele și nivelurile cursurilor de apă au fost în scădere ușoară.

Vremea va fi  mai rece decât normalul termic al perioadei, îndeosebi în cursul nopții. Cerul va fi variabil, temporar noros ziua, când local, la munte și pe arii restrânse in rest, va ninge slab. Vântul va sufla slab la moderat, cu unele  intensificări  îndeosebi  la  munte,  în  cursul  zilei,  unde  trecător  va  spulbera  zăpada  sau  viscoli  ninsoarea. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 2 și 5 grade, iar cele minime între -9 și -5 grade.

Sursa: Prefectura Maramureș. Foto: (c) eZiarultău

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.