Circulația rutieră se desfășoară în condiții de iarnă. Marea majoritate a sectoarelor de drumuri naționale au carosabilul curat și umed. Sunt sectoare de drumuri în zona de munte unde partea carosabilă este curată și uscată. Angajații sectiei de drumuri naționale au intervenit cu patru utilaje și au împrăștiat șapte tone de material antiderapant pe DN 18.
Carosabilul sectoarelor de drumuri județene este curat și uscat. Sunt sectoare cu partea carosabilă curată și parțial umedă. Angajații SC Drumuri și Poduri SA au acționat cu un utilaj si au răspândit șase tone de material antiderapant pentru prevenirea și combaterea poleiului în zona Cavnic.
Vizibilitatea în trafic este bună. Izolat în zonele joase se semnalează ceață. Stratul de zăpadă măsura până la 60 cm la stația meteo Iezer. Debitele și nivelurile cursurilor de apă din județ au fost în scădere.
Vremea va fi deosebit de caldă. Cerul va fi variabil, mai mult noros în cursul nopții când local va ploua. La munte vor fi precipitații mixte. Vântul va sufla slab la moderat, cu unele intensificări în zona montană înaltă. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 9 și 12 grade, iar cele minime între 1 și 4 grade.
Sursă informații: Prefectura Maramureș. Foto: eZiarultău
CITEȘTE ȘI: Vremea în Maramureș până în 5 martie