Concursul MATE-INFO Baia Mare se adresează elevilor de liceu din clasa a XII-a. Urmărește în principal să se constituie într-un test al cunoștințelor acumulate, atât în vederea examenului de bacalaureat cât și în vederea examenului de admitere la universitate.
Începând cu ediția a doua a concursului MATE-INFO Baia Mare, se acordă premii speciale, sub forma unei burse de instalare în valoare de 400 lei, care se va acorda în octombrie 2022 acelor participanți la concursul MATE-INFO Baia Mare (cu media cel puțin 8.00) care au fost înmatriculați ca studenți la una dintre specializările Matematică, Matematică informatică, Informatică sau Informatică economică de la Facultatea de Științe, Centrul Universitar Nord Baia Mare. Se va acorda câte o bursă pentru fiecare specializare (în total vor fi patru burse de instalare, oferite de Asociația SINUS).
Tematica concursului este cea a probei de Matematică/Informatică din cadrul examenului de bacalaureat 2022. Concursul va avea loc în 26 mai, online. De la ora 16:00 pentru secțiunea matematică, de la ora 18:00 pentru secțiunea informatică. Asta pentru a fi posibilă participarea la ambele secțiuni.
Înscrierea la concursul MATE-INFO Baia Mare se face online, până azi, 24 mai, prin completarea formularului.
Competiția este organizată de Facultatea de Științe din cadrul Universității Tehnice Cluj-Napoca – Centrul Universitar Nord Baia Mare.
Detaliile, aici.
Sursă informații: Facultatea de Științe, Centrul Universitar Nord Baia Mare
CITEȘTE ȘI:
Au început înscrierile pentru Transilvania Talent Lab