Asociația Română a Femeilor în Cinema (ARFC) anunță lansarea concursului de proiecte Rezidența FemArt pentru selecția a cinci proiecte de lungmetraj propuse de cineastele din România aflate la început de carieră.

Concursul se adresează tuturor absolventelor unei facultăți de film de naționalitate română sau cu rezidența în România – scenariste, regizoare sau producătoare – care au scris, realizat sau produs până în prezent cel puțin un film de scurtmetraj și se află în stadiul de dezvoltare cu primul sau al doilea film de lungmetraj.

Înscrierile pentru concursul de proiecte Rezidența FemArt se fac prin completarea și depunerea unui dosar online pe site-ul organizației ARFC, iar termenul limită este 30 iunie 2021. Mai multe detalii și informații despre modalitatea de aplicare sunt disponibile aici.

Rezidența FemArt 2021 se va desfășura în perioada 4 – 9 octombrie la București și va include sesiuni de training și mentorat cu specialiști din cinematografia românească și internațională, dar și o serie de evenimente conexe, precum proiecții de film, masterclass-uri și ateliere de pitching. La finalul acestei perioade, vor fi acordate trei premii: o bursă în valoare de 1.750 de euro, o bursă de tip consultanță de scenariu și una de participare la o platformă internațională de co-producție.

Rezidența FemArt este un proiect cultural cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN), realizat cu sprijinul Uniunii Cineaștilor din România și Aparte Film, în parteneriat cu Institutul Francez din România, Goethe-Institut și Art No More – Premiile Sofia Nădejde.

Sursa: Asociația Română a Femeilor în Cinema

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.