”Cărți Tatuate” – concurs național pentru copiii iubitori de lectură

”Iubirea pe care o avem față de cărți ne tatuează pentru totdeauna sufletul, lăsând urme nevăzute care ne fac să fim cine suntem”, spun cei de la Asociația De Basm în prezentarea campaniei ”Cărți Tatuate”.

În cadrul evenimentelor prilejuite de Zilele LittleLIT – Împreună 2021, Asociația De Basm derulează campania națională online ”Cărți Tatuate”, în parteneriat cu editurile Arthur, Univers și Cartea Copiilor.

”Ideea de la care a plecat această campanie este că așa cum tatuajele reprezintă semne pe care iubirile, experiențele și speranțele noastre le-au lăsat pe piele, tot așa iubirea pe care o avem față de cărți ne tatuează pentru totdeauna sufletul, lăsând urme nevăzute care ne fac să fim cine suntem”, spun cei de la Asociația De Basm.

Provocarea lansată copiilor este să conceapă un desen al unui “tatuaj” inspirat dintr-o carte a copilăriei, care vorbește despre ce înseamnă să fii ÎMPREUNĂ. Desenul, scanat sau fotografiat, va fi trimis într-un mesaj pe adresa campaniei împreună cu un text, nu mai mare de 150 de cuvinte, în care să fie motivată alegerea făcută.

”Tatuajul poate reprezenta personaje dintr-o carte, poate fi un titlu de carte scris caligrafic, un desen abstract, un citat scris caligrafic. Desenele pot fi în orice reprezentare grafică, în orice tehnică, pentru că nu există greșeli atunci când ne exprimăm iubirea sincer și din suflet”, menționează organizatorii campaniei.

La această campanie pot participa INDIVIDUAL copii cu vârste cuprinse între 4-15 ani, cu domiciliul sau cu reședința în România. Campania ”Cărți Tatuate” este organizată pe trei secțiuni: preșcolari (4-5 ani), clasele I-IV (6-10 ani) și clasele V-VIII (11-15 ani).

Desenul participant la campanie va fi scanat sau fotografiat și trimis ca atașament într-un mail la adresa cartitatuate@gmail.com până în 15 iunie, ora 17.00. Câștigătorii vor fi anunțați în 30 iunie.

Toate desenele trimise de copii vor fi expuse, cu precizarea numelui și prenumelui, într-o galerie virtuală pe pagina Asociației De Basm. În urma jurizării, vor exista trei premii, câte unul pentru fiecare nivel de vârstă. Premiile vor consta în trei pachete de cărți, cîte unul pentru fiecare participant. Totodată, cele trei desene premiate vor fi transformate în tatuaje temporare și vor fi dăruite copiilor în cadrul acțiunilor prilejuite de Zilele LittleLIT – Împreună (octombrie 2021).

”Ultimul an a fost dificil, dar chiar și în cele mai grele momente cărțile și poveștile ne-au deschis ușile și ferestrele pe care nu le-am putut deschide în realitate. Ne-am dat sema, în singurătate, că ne place și vrem să fim ÎMPREUNĂ, că ceilalți ne sunt necesari și importanți. Căci ce ar fi Matilda fără Ms Honey, Peter Pan fără Tinkerbell, Dorothy fără cățelul Toto, Omul de Tinichea, Leu și Sperietoare, Micul Prinț fără floarea lui, Harry Potter fără Hermione și Ron sau Mowgli fără Bagheera și Baloo? Împreună ne este mai bine”, este mesajul transmis de Asociația De Basm sub cupola campaniei ”Cărți Tatuate”.

Toate detaliile despre campanie sunt disponibile aici.

Sursă informații și foto: Asociația De Basm

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.