”Nu e uşor să creşti şi să te perfecţionezi ca artist. Dincolo de ambiţie şi nenumăratele ore de studiu pentru a-ţi cultiva talentul, ai nevoie de materiale costisitoare, dar şi de un plan de dezvoltare bine gândit. De aceea, alături de partenerul nostru Provident Financial România, îţi lansăm, în fiecare an, o provocare: tu vii cu talentul, iar noi te sprijinim să ţi-l desăvârşeşti în cadrul programului Bursele stART”, este oferta celor de la Școala de Valori.
Bursele stART reprezintă un program creat special pentru tinerii talentați prin intermediul căruia, timp de un an, aceștia primesc nu numai sprijin financiar, ci și consilierea necesară pentru a-și duce talentul la următorul nivel și pentru a-și îndeplini visurile.
Bursele sunt dedicate liceenilor (din clasele a IX-a până la a XII-a, inclusiv) talentaţi la desen, pictură, muzică, vlogging, scriere creativă, fotografie, înscriși într-o instituție de învățământ din România și care pot face dovada nivelului de performanță și talent în domeniul ales, prin intermediul unui portofoliu.
Cu ajutorul burselor, tinerii talentaţi pot achiziţiona materiale, instrumente, echipamente şi orice altceva este necesar pregătirii lor ca viitori muzicieni, pictori, artişti plastici, vloggeri, fotografi sau scriitori/jurnaliști. Vor putea participa la concursuri naţionale, la expoziţii şi concerte sau vor putea urma cursuri de perfecţionare în domeniul ales.
”Bursierii vor beneficia şi de consiliere pentru dezvoltarea lor profesională şi personală, astfel încât traseul artistic să le fie mai clar şi să se simtă motivaţi să-şi urmeze visul. Mai presus de toate, ei vor da mai departe celor din jur bucuria şi emoţia pe care le simt atunci când fac ceea ce le place”, informează reprezentanții Școlii de Valori.
Înscrierile se fac până în 20 noiembrie. Bursele vor fi acordate pentru perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2021. Sunt 30 de locuri disponibile, iar un participant poate să obțină bursa lunară în valoare maximă de 200 de lei.
Programul Bursele stART se află la cea de-a șasea ediție. În cei cinici ani de desfășurare, liceeni talentați din 20 orașe au primit 230 de burse în valoare totală de 782.000 lei. Astfel, tinerii artiști au putut să se concentreze mai mult asupra actului creației şi să dea curs oportunităţilor profesionale fără a mai fi preocupaţi de aspectele financiare.
Bursele stART reprezintă un program Școala de Valori, derulat în parteneriat cu Provident și cu sprijinul Ministerului Educației și Cercetării.
Toate detaliile sunt disponibile aici.
Sursă informații și foto: Școala de Valori