XGEN este un concept dedicat generației viitoare (neXt GENeration). În jurul căruia lucrează un grup entuziast de cadre didactice și studenți ai Centrului Universitar Nord din Baia Mare, reprezentanți ai mediului economic și ai autorităților locale care doresc să ofere șanse pentru o viață mai bună pentru generației următoare.
”Am învățat că împărtășirea cunoștințelor între studenți îi ajută pe aceștia să asimileze informația mai bine, îi ajută să își susțină ideile și să relaționeze mai bine. Realizarea prezentărilor în fața publicului, în cadrul conferințelor și seminariilor, îi determină pe studenți să fie mai stăpâni pe ei și mai determinați să își îmbunătățească abilitățile. Studenții își împărtășesc pasiunile prin proiecte care integrează o mulțime de idei frumoase, traversând discipline, iar rezultatele obținute sunt cel mai adesea surprinzătoare”, explică organizatorii motivele care au stat la baza acestei inițiative.
Conferința științifică XGEN 2022 este organizată cu sprijinul Universității Tehnice din Cluj-Napoca. Are loc în 22-24 noiembrie în Baia Mare, în format hibrid. Înscrierile au început. La XGEN Talks sunt invitați studenți, absolvenți, directori de firme de succes și influenceri care își vor împărtăși propriile experiențe și vor oferi sfaturi. Hackathon-ul XGEN HACKS este axat pe tema e-guvernare. Partea de R&D este secțiunea unde studenții și elevii sunt bineveniți să își înscrie proiectele ştiinţifice.
Mai multe detalii, aici.
Sursă informații și foto: XGEN
CITEȘTE ȘI:
Lecții de germană la Biblioteca Județeană