Vineri, 21 martie, de la ora 17.00, cu ocazia Zilei Internaționale a Poeziei, Teatrul Ararat prezintă la Muzeul Județean de Mineralogie ”Victor Gorduza” Baia Mare spectacolul-recital de poezie și muzică ”Pietre care vorbesc… Pietre care cântă”.
”Am creat un spectacol special, sincretic, care reunește farmecul teatrului, cu vibrațiile muzicii și ale poeziei, cu jocul luminilor și al proiecțiilor video, toate punând în valoare, într-o manieră inedită, frumusețea florilor de mină”, menționează reprezentanții Teatrului Ararat.
”Spectacolul încearcă să pună în lumină și să facă o legătură între versuri recitate sau puse pe note muzicale, ale unor poeți consacrați, și unele dintre cele mai reprezentative eșantioane minerale – flori de mină – vizibile în expoziția permanentă a Muzeului de Mineralogie: concreștere de cristale de stibină cu aspect de arici, baritină sub formă de fluture, marcasită cu aspect de floare, cristale de gips concrescute ca o vrăbiuță, cristale de cuarț de forma unui avion, calcit ca un mielușel, cuarț și stibină – prințesa și altele”, precizează conf. univ. dr. ing. Ioan Denuț – director al Muzeului Județean de Mineralogie.
În distribuție: Claudiu Pintican, Wanda Tamas, Ruxandra Lăzărescu, Alina Andreicuț, Dan Cordea.
Spectacolul, conceput artistic de Claudiu Pintican, face parte din programul ”Exponate muzeale văzute prin lumina artelor spectacolului” al Teatrului Ararat. Preț bilet: 50 lei (25 lei pentru elevi, studenți, pensionari).
CITEȘTE ȘI:
Baia Mare | Expoziția națională de linogravură ”Printmania” va fi vernisată în 17 martie