Azi faceți cunoștință cu ”Pinocchio”, vineri e programat spectacolul ”Iov”, iar duminică vă așteaptă ”Albă ca Zăpada și cei șapte pitici”. ”Întâlniri la voi acasă” propuse de Teatrul Național din Timișoara.

La întâlnirea online de azi, de la ora 20.00, Teatrul Național din Timișoara îi așteaptă pe toți copiii, indiferent de vârstă, să se joace cu Pinocchio. ”Pinocchio – păpușa cioplită cu drag de Gepetto dintr-o bucată de lemn – e cam mincinos și zvăpăiat, trece dintr-o aventură într-alta, dar, pentru că în sinea lui e un băiețel adevărat, își descoperă sufletul și învață valoarea prieteniei și a iubirii”, se arată în comunicatul instituției.

Vineri, 17 aprilie, de la aceeași oră, vă este propus ”un spectacol despre credinţă, despre spirit şi despre încredere într-un loc al credinţei, al spiritului şi al încrederii”: ”Iov”, în excepţionala transpunere în versuri a poetului Şerban Foarţă.

Duminică, 19 aprilie, de la ora 20.00, copiii au din nou o întâlnire online, de această dată cu ”Albă ca Zăpada şi cei şapte pitici”, într-o adaptare a basmului Fraţilor Grimm.

Toate înregistrările spectacolelor difuzate pe canalul YouTube al Teatrului Național din Timișoara sunt disponibile până la 1 mai 2020.

Sursă informații și foto: Teatrul Național din Timișoara

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.