Teatrul de miercuri de la televizor

Pe TVR 3 puteţi vedea în fiecare zi două spectacole teatrale, de la orele 14.00 şi 20.00.

Programul de miercuri, 8 aprilie:

  • ora 14.00 – reluare „Domnişoara Nastasia”, de G. M. Zamfirescu
  • ora 20.00 – „Efectul razelor Gamma asupra anemonelor”, de Paul Zindel. Regia şi adaptarea TV: Cătălina Buzoianu. Spectacol preluat de la Teatrul Mic în anul 1983. Distribuţia: Olga Tudorache, Rodica Negrea, Adriana Şchiopu, Monica Mihăescu, Ioana Ottescu.

„Spectacolul acesta este un omagiu adus unei actriţe de excepţie şi unui pedagog de vocaţie… Este o reală lecţie de pedagogie modul în care Olga Tudorache înţelege să-şi apropie studenţii. Îngrijorările de mamă, exigenţele fără circumstanţe atenuante ale unui profesionism de marcă, instinctul sigur ce scormoneşte în neştiutele cămări de disponibilităţi ale unor tineri care nu înţeleg încă prea bine miracolul descoperirii unor forţe nebănuite, miracolul transformării lor în creatori adevăraţi ce zămislesc alte vieţi, toate aceste zbateri ale propriei ei fiinţe, pentru a plivi florile talentului de buruiana rea a necunoaşterii, o prezintă pe Olga Tudorache drept o profesoară de măiestrie în cel mai nobil sens al acestui cuvânt. Îmi doresc acest rol de cinci ani, îmi spunea Olga Tudorache la o repetiţie, astăzi doresc totul pentru fetele mele, aş vrea ca lor să le iasă totul bine. Cu delicateţe şi răbdare, cu siguranţă de ceasornicar de înaltă precizie, Olga Tudorache reglează aceste mecanisme vii, le dăruieşte încredere, forţă şi spirit, şi mai presus de orice, le oferă de la început, şansa de a fi egale modelului, şansa de a concura cu modelul” – Cătălina Buzoianu, fragment din caietul program al spectacolului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.