”SOLO VOCE, un spectacol în care voi cânta fără acompaniament, de aici și titlul. Numai voce, vorbită, cântată, un concept de show pe care îl visez demult și, iată, devine realitate duminica asta, de la ora 19, în sala mare a Teatrul Municipal Baia Mare!”, scrie Romeo Cornelius pe contul de socializare.
SOLO VOCE este un spectacol care marchează revenirea contratenorului pe scena Municipalului băimărean după 20 de ani. ”Un recital inedit, în care artistul ne propune o călătorie prin viața și muzica sa. Spectacolul se dorește a fi o mărturisire despre un destin artistic, începând cu copilăria, trecând prin evoluția sa pe marile scene ale Europei și continuând cu redescoperirea filonului ancestral, moștenit și dus mai departe în stilul său inconfundabil”, se arată în prezentarea SOLO VOCE.
Așadar duminică, 11 decembrie, de la ora 19.00, sunteți invitați la premieră.
SOLO VOCE
Concept, regie, text și interpretare: Romeo Cornelius
Scenografia: Mihai Vălu
Regie tehnică și sonorizare: Dan Prodan
Recuzită: Augustin Danciu
Lumini: Felix Mare și Sandu Șimonca
Video: Teodor Molnar
Scenografie vizuală: Liviu Popovici
Spectacolul se joacă în sala mare. Prețul unui bilet este 25 lei.
Mai multe detalii, aici.
Sursă informații și foto: Teatrul Municipal Baia Mare
CITEȘTE ȘI:
MA RA MU vă aduce ”Bun Gând” de sărbători | video