Sighetu Marmației | Festivalul Medieval ”Eternul Maramureș”, în 29 și 30 iulie

A XII-a ediție a Festivalului Medieval ”Eternul Maramureș” are loc în 29 și 30 iulie în Sighetu Marmației. Sediul central al festivalului va fi în Parcul Central.

În cadrul expoziției ”Medievalum”, veți putea descoperi de la arme de foc la platoșe și coifuri, de la dispozitive de tortură la instrumente muzicale. Expoziția cuprinde inclusiv obiecte originale din filmele ”Mihai Viteazul”, ”Dacii și romanii” și ”Nemuritorii”. Lista invitaților este deschisă de galeria de Artă Vassiliev. Din partea LUPUS DACUS vine o invitație la o călătorie muzicală prin Evul Mediu. CNEJII DE MARAMUREȘ organizează ateliere de tir cu arcul tradiţional (longbow şi dacic) și de confecţionat zale. Sub cupola festivalului se vor ”preda” lecții de mânuire a diferitelor arme de Ev Mediu, de dansuri medievale de la curţile domneşti, precum și de de tir cu arcul tradiţional. Serile vor fi ale poveștilor și ale concertelor.

FESTIVALUL MEDIEVAL ”ETERNUL MARAMUREȘ”

Sâmbătă, 29 iulie
10.00, Parcul Central: instalarea satului medieval şi a Expoziţiei “Medievalum”; prezentarea armelor, a costumaţiilor şi a satului medieval, explicaţii şi poveşti despre exponatele ”Medievalum”;
12.00, zona pietonală: parada festivalului;
12.30, scenă: deschiderea oficială; prezentarea costumelor și a personajelor istorice;
13.00-14.00: LUPUS DACUS – atelier de muzică medievală;
14.00-15.00: MARAMORUS BARBARORUM – scenariu istoric, cântece medievale, demonstrații de lupte;
15.00-18.00: CNEJII DE MARAMUREȘ – animație cu cavaleri;
18.00-19.00: dansuri medievale – școala de dansuri medievale pentru toate doamnele si domnișoarele;
19.00: concert ANGER CONTROL;
20.00: concert LUPUS DACUS;
21.00: concert SPIKE;
22.00: concert IRIS;

Duminică, 30 iulie
10.00: trezirea la viaţă a satului medieval;
13.00: şcoala micilor cavaleri: primele lecţii de mânuire a diferitelor arme de Ev Mediu;
14.00: şcoala de dansuri medievale: primele lecţii de dansuri de la curţile domneşti; şcoala micilor arcaşi: primele lecţii de tir cu arcul tradiţional; workshop de muzică medievală: “Cum să cunoaştem mai bine muzica medievală”;
15.00-16.00: expoziție medievală la Muzeul Maramureșan;
16.00: concurs de tir cu arcul tradiţional pentru cei iniţiaţi;
17.00: lupte cavalereşti cu spadă, bici de luptă, buzdugan şi topor;
18.00: poveşti despre muzica medievală şi instrumentele muzicale din Evul Mediu;
18.30: poveşti despre armele medievale, mânuirea lor şi costumul de luptă al unui cavaler;
19.00: concert MPYER;
20.00: concert GĂVRILĂ DUNCA;
21.00: concert LUPUS DACUS;
22.00: concert COMPACT.

Festivalul Medieval ”Eternul Maramureș” este organizat de Primăria și Consiliul Local Sighetu Marmației, Centrul Cultural Sighetu Marmației și Consiliul Județean Maramureș.

Detalii, aici.

Sursă informații și foto: Centrul Cultural Sighetu Marmației

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.